Deal with the consequences

they're sure as hell gonna appear.

and then a fearsome voice said: Those days are OVER!

...meh, something else is always just around the corner

The five people you meet in heaven, only reversed

Sa facem un exercitiu de imaginatie.

Inchipuie-ti ca esti la o masa cu fix acele persoane pe care iti doresti cel mai putin in lumea asta sa le vezi.

Nu, nu cei nitel nesuferiti sau enervanti. Nu cei pentru care inca mai ai o mica rica din liceu sau generala. Nu, nu ei. Ne referim aici la cazurile grave, la acele persoane pe care ai face orice sa nu le mai vezi niciodata, cei sau cele care iti stirnesc un munte de resentimente, de stinjeneala, de sentimente mocnite care au ramas mereu nespuse si care, tocmai d-aia, de-a lungul timpului, au crescut in greutate. Acele persoane pe care si acum ti-e greu sa le ignori cu gratie, care inca te mai fac sa suferi cind iti aduci aminte ce s-a intimplat sau, din contra, cele pe care ti-e pur si simplu rusine sa le intorci privirea. Ei bine, da, inchipuie-ti ca tocmai aceste persoane stau la masa cu tine. Doar ele.

Cu cine stai la masa? Sau poate esti norocos si esti singur...?

Imagineaza-ti care ar fi atmosfera.

Imagineaza-ti ce ai face tu. Dar ce ar face ele? Se cunosc, ar lega conversatii? Au sanse sa se imprieteneasca, sa se "alieze" impotriva ta? Te-ar baga in seama, te-ar ignora cu desavirsire, ar incepe sa tune si fulgere?

Imagineaza-ti ca nu ai cum sa pleci, ca trebuie sa stai acolo cel putin jumatate de ora, imagineaza-ti cum te-ai simti exclusiv printre "inamici".

Cu cine ai incerca totusi sa comunici?

Imagineaza-te stind acolo, fata in fata cu cele mai grele momente din viata ta. Cu TOATE, deodata, impreuna.

Imagineaza-ti apoi ca cineva se aproprie de masa voastra si vine sa te ia de acolo. Sigur, ar putea sa fie oricine, numai sa scapi mai repede si sa-ti bagi capul in pamint ca strutul si sa te gindesti ca asta nu s-a intimplat, de fapt, decit in capul tau. Dar iata ca nu e oricine, e tocmai persoana care te cunoaste cel mai bine, care iti stie tot trecutul tau si, probabil, pe toti cei de la masa, o persoana care te intelege, care nu te judeca, care e total de partea ta. Persoana aceea e probabil cel mai mare sprijin pe care il vei avea vreodata in viata.

Cine e persoana aceea?

Let us never meet again

... da' altfel e ok, raminem prieteni!

vruuuuuuuuuuuuuuuuuuummmMMMM!

Am stat si m-am gindit azi la calatoritul inapoi in timp.

Cum s-ar produce - a) fara sa-ti aduci aminte nimic, pur si simplu te-ai trezi in ziua Z acum x ani cu amintirile si mintea de atunci, fara sa stii ca tu apartii de fapt viitorului si doar ai ales sa retraiesti un queens day de anul trecut, sau b) tranzitia ar fi lina, la teleportarea dintre zile contribuind toate elementele similare (melodia asta a mai fost; lumina asta; coada asta la buda), astfel ca la un moment dat sa constati pur si simplu ca te-ai intors in timp si retraiesti, cel putin pentru o perioada, anul trecut pe vremea asta.

nu ca as fi melancolica. doamne fereste.

zau.

Who says living in your own reality is bad?

Am un nou gardian pazitor. Il cheama Styx si e un dragon de argint. Are aripile larg deschise dar nu are de gind sa zboare prea curind; desi nu ne stim de mult sint sigura ca nu ma va lasa la greu. Vine dintr-un tarim unde era foarte puternic, unde exista elfi si zine si magia celor patru elemente, unde razboaiele sint lungi si fortele de neimaginat. Locuia in varful unui munte magic si era stapin pe o suprafata mai mare decit setorul 2, dar un blestem puternic l-a facut prizonierul unei custi de sticla fix 1304 ani si 6 zile.

Azi l-am eliberat, asa ca in schimb ma va apara mereu si va avea grija de mine.
Multumesc Styx.

wishful thinking

pentru ca tu existi doar in mintea mea, si daca nu mi te mai imaginez, atunci ai sa dispari pur si simplu. PUF!

concluzie

Upon a closer analyses and evaluation, the committee has come to the following conclusion:

Sint proasta.

Thank you for you support and attention, we wish you all a good night.

da-ne-am cu capu de pereti sau "shhh, dont say a word"

the pain
the horror
the distress
the sadness
the disappointment
the loneliness
the cruelty



the humanity

De ce prietenii mei sint cei mai tare

- pentru ca le place sa se distreze
- pentru ca sint acolo cind ai nevoie de ei (atita timp cit n-ai nevoie prea des... :))
- pentru fac chestii nebunesti, pentru ca sint diferiti, de toate formele si culorile (nu, nu vorbesc de prietenii mei imaginari)
- pentru ca sint simpatici si veseli si isteti
- pentru ca au cite putin din toate
- pentru ca am cele mai frumoase amintiri cu ei
- pentru ca ma asteapta si tin la mine si se bucura de fiecare data cind ma vad

and this goes for all, olanda si rominia...

Mai putin de o luna si bem impreuna.
Rock!

cliseu

(countback - in ordine cronologica): dan, miezu, ada.



back to reality.

lugu lugu

La dracu cu teoria echilibrului universal, o sa ma timpesc incet incet chiar mai rau decit sint, daca se poate! Adica am observat in mod deranjant ca am ajuns sa am ginduri de genul "ceva rau (si neasteptat) mi s-a intimplat acum, trebuie sa cistig la loto" ceea ce ar fi absolut ok daca n-ar urma in mod logic si "tiii, a dat norocul peste mine, sa ma tem ca-mi cade o caramida in cap acuma?". Nu Nu si Nu. Toate sint niste prostii, lucrurile nu sint legate intre ele, este doar un lant de coincidente (tautologic) intimplatoare si NU se intimpla totul "for a reason". Dar cum se face totusi ca dupa ce imi crapa in mod inexplicabil calculatorul primesc 2 mailuri cu vesti bune pe planuri diferite? Nu, nu o sa spun despre ce e vorba, una la mina ca nu e chiar atit de interesant pentru tine, doi pentru ca oricum, intr-un fel ma asteptam sa primesc respectivele vesti mai devreme sau mai tirziu, deci n-a fost jeopardy 100% si trei pentru ca, haha, i wouldnt want to jinx it...

Ramalamaramalama si doua plame dupa ceafa la fata din colt, va rog!

Disaster area

Eu nu ma pricep sa fac bagaje. Adica reusesc sa iau intotdeauna tot ce trebuie, nu uit - de cele mai multe ori - nimic de o importanta capitala, dar pur si simplu tot procesul ma extenueaza. Chiar si cind plec pentru 2 zile la munte sau la mare duc o lupta interioara acerba cu mine: partea rationala, care incearca sa explice ca nu e nevoie de toate lucrurile alea, si partea... indecisa? prevazatoare? care se gindeste ca se pot ivi atitea situatii neasteptate si uite ce bine se potriveste aia cu aia - de unde sa stiu cu ce voi vrea sa ma imbrac atunci?
In aceste conditii, imagineaza-ti pregatirea bagajelor pentru 2 ani. Intrerupti, bineinteles, de sarbatori legale si in general orice vacanta mai lunga in care voi avea bani de avion, insa tot - 2 ani! Si incepe chinul, confruntarea nebuniei cu spatiul limitat, argumentele logice de tipul " e prea rapciugos" sau "oricum n-ai mai purtat aia de o groaza de vreme, degeaba o iei!" si parerea de rau cind pun o haina inapoi in dulap sperind in sinea mea sa nu se supere pe mine.
Termin cu hainele - imi vine sa tip de bucurie, mai am inca spatiu rezonabil si am facut alegeri bune. Urmeaza partea extra: carti, bijuterii, accesorii, cosmetice si partea "crafty". Brusc am impresia ca e o ocazie foarte buna sa-mi desfasor talentele artistice atunci cind nu voi sta la calculator - hai sa luam culorile. si pensulele. si zalele. si clestii si acele si atele colorate, si pasta de modelaj si lacul. Dar lacul are deasupra o pojghita groasa si oricum n-as lua chiar 2 kile cu mine, transfer intr-un recipient mai mic si umplu de zoaie baia si chiuveta. Imi aduc aminte in mod sclipitor ca am diluant, dar cind acesta se termina incerc mijloace alternative: acetona si otet. Pacat ca n-am gasit niste benzina, aia sigur facea treaba sa mearga. Oricum, curatenia a fost facuta, e ora 2 dimineata si in baia fara aerisire externa miroase intepator a otet.

- stii cum se numesc cei cu idei? idioti -

Si scotocesc prin lucruri, ajung involuntar sa fac acea curatenie pe care mi-o promisesem de mult. Arunc, sortez, pun laolalta, mai bag cite ceva in bagaje. Sentimentul e ciudat cind imi dai seama ca nu pot lua totul cu mine, dar in acelasi timp uite si tu cite rahaturi am strins de-a lungul anilor. Din cind in cind, o voce uimita, luata cumva prin surprindere, constata: "baaaaaai, e pe bune! sint 2 ani!".

Am terminat mare parte, miine urmeaza fardurile, electronicele si actele. In final nu pot decit sa ma bucur ca ma duc ai mei cu masina, sa ma tem de mutarea de peste 6 luni si sa sper ca, la intoarcere, sa vina dan sa ma plimbe prin europa, luind drumul lung spre casa.



ps: si oamenii? o-hoooo, oamenii, te rog nu ma face sa ma gindesc la asta.....

Zilele astea toata energia mea creatoare se duce in lucrarea de diploma si variatiuni pe tema. Asta nu inseamna ca nu mai ies la bere (*), ca nu ma mai uit la stiri sau ca nu ma mai joc deloc, dar treaba mea principala e putin alta. Imi doresc sa termin de redactat cel tirziu pe 3 iunie ca sa am timp s-o leg frumos si ce naiba mai trebe pe acolo si s-o predau glorios in ultima zi, pe 5. E drept ca e deja 23 mai si am scris oarecum 0, dar noaptea imi da energie si entuziastm de cele mai multe ori. Motiv pentru care nu reusesc sa ma culc decit la ore demente chiar si cind am serviciu a doua zi, dar asta e deja o poveste fumata.
Ca veni vorba de licenta, am descoperit ce tare e sa nu stii chestii. Adica nu atit faptul ca nu stii sa le rezolvi pe loc cit sentimentul si certitudinea ca ele POT FI, de fapt, realizate. Doar ca esti tu prost si inca nu stii sa folosesti bine toate instrumentele, nu esti familiarizat cu limbajul, cu tehnica... dar E fezabil. Trebuie doar sa mai pierzi niste vreme, sa stai concentrat pe subiect, sa mearga netul si sa ai rabdare. Daca vrei, poti! (addidas torsion - primu slogan cu care am ramas in cap, de pe la 4 ani as zice)
Si apropo de putut, eu nu inteleg regula de la bude de la fete: nu aruncati hirtia in wc. Si la baieti e la fel? Si, de fapt, de ce n-am arunca-o, se infunda chiar asa usor? Pai eu personal am sa marturisesc ca acasa hirtia folosita se duce pe canal in jos, si din cite stiu eu conducta e cam la fel de groasa peste tot, presupun ca exista standarde si masuratori. Deci ce este cu aceasta nebunie? Este ea singura solutie pentru a impiedica scenariul de cosmar in care toaletele from all over town overflow and waves of various poo-formation invade the loving city? Iiiiiaack, i just made myself sick.

Noapte buna doamnelor si domnilor. A, iar daca cineva doreste bilet la Sensation White pe 3 iulie in Amsterdam sa vorbeasca cu domnisoara atasata :)




(*) - aici sint nevoia unei paranteze explificatoare [da, cuvintul nu exista, dar de cind am auzit-o p-aia cu "ma curiozitateaza" simt o atractie fata de cuvintele amestecate]: eu cind spun "ies la bere" nu ma refer la nevoia mea umana FIZICA de a bea o doza de alcool saptaminal. M-am gindit sa inlocuiesc cu "ies in oras" dar asta suna cam fancy, asa, parca prea de fite. "Ies afara" poate insemna ca ma duc sa plimb ciinele si aduce a ceva "pe linga bloc", iar "ma vad cu prietenii" e putin vag pentru ca, desi cam tot timpul ma vad SI cu niste prieteni, rar stiu cu mult inainte cine vor fi acestia. asa ca va ramine "ies la bere" si te rog sa nu-i atribui nici un sens peiorativ, nici unul cul de fata care vrea sa rupa gura tirgului.

Status

Am un pixel mort pe ecran. Ma uit la el, se uita la mine, asa allbastru, mic si amarit, parca mi-e si mila de el ca nu poate sa flickere in functie de program ca ceilalti. El va ramine albastru de-acum, nu mai are ce sa faca. Ca o alegere definitva. Sa nu te poti intoarce inapoi, ce lucru de necrezut.

Uneori are atita energie, ca te astepti sa explodeze intr-o mie de artificii mici si multicolore...

Calculatorul meu o sa crape in curind din nou, incerc sa ma obisnuiesc cu gindul. Imi da im mod repetat erori de RAM sau de placa grafica, ceea ce duce la pornirea lui "dintr-a doua"+ si in cazurile cele mai nefericite la stingere brusca. Azi a facut asta in timp ce eram intr-un dungeon, mi-a venit sa mor de rusine ca i-am lasat pe aia cu fundu in balta. A urmat, din nou, deschiderea creierului problematic, eu si pisica privind foarte curioase printre componente. De data asta de vina era cooleru, nu-i mai functioneaza ventilatorul, motiv pentru care PC-ul meu era atit de silentios in ultima vreme. Acum sint pe UC-ul (UCa?) lui Dan pe care iar l-am vaduvit de tehnologie moderna. O sa isi faca un obicei ca la fiecare doua luni sa apara la usa mea cu unitatea in mina in acea marinimie incomparabila. Culmea e ca in curind o sa-i vreau si laptopu ca sa-mi prezint diploma. Asa ca ma rog la mos craciun sa se cace calculatoare si sa trimita si la mine. Dau la schimb suruburi din asta vechi, imi ramin tot mai multe de fiecare data cind umblu in el...

Ieri am vazut o femeie care conducea masina de pe bancheta din spate. Avea un beetle verde mar si zicea ca-i incepatoare si teribil de sperioasa: face vanatai usor si n-ar fi vrut sa se accidenteze tocmai in prima luna de sofat. Asa ca-si facuse masina la comanda, scaunele din spate puteau sa absoarba orice soc iar pedalele aveau prelungire. In fata organizase un mic bufet si-o biblioteca.
"Cand stau in trafic imi place sa citesc, si asa am mereu de unde alege. Iar supa mea de pui n-o poate refuza nimeni".

Ma culc in continuare la fel de tirziu si n-am mai facut exercitii de nu stiu cind. Uneori, imi pirie piciorul in mod suspect dar, cumva, ma intriga sunetul asta si-aproape il vanez.
As vrea o fereastra de vreo 2 saptamini sa-mi incarc bateriile si sa structurez haosul ce va sa vie. Mi-e lene si m-as juca in continuu. Da o sa treaca si asta.

Mere rase cu nuci taiate si miere. crede-am pe cuvint.

Space, the final frontier

Dezvolt o legatura telepata cu un prieten disparut. In sensul ca ma trezesc noapte si ma gindesc la lucruri, deschid winampu si prima melodie are legatura, pisica imi face ture ca dementa pe canapeaua din sufragerie si brusc iar vine vorba despre. Daca o mai tin asa citeva zile imi propun sa recitesc alchimistul si sa fac analiza pe text, e clar ca universul mai avea ceva ascuns in spatele pungii aleia de floricele din dulap. Care, apropo, a disparut in mod miraculos! Pot sa jur ca am cumparat 3 si am mincat doar 2. Sau 4 cu 3. Numere fatidice si astea. Lugu-lugu

Taaa-dadadada-daaaaaaaaaaaaaa!

Asta seara sarbatorim faptul ca aparatul meu Samsung oferit (handed-down, adica) de ai mei, care a suferit o zgirietura pe lcd la aproximativ 2 saptamini de la primire (modul personal de a-mi "marca" lucrurile pe care, de altfel, le tin destul de mult) tocmai si-a revenit din socul din delta. Mai exact, nisipul fin fin fin minca-i-as firu sa-i maninc, care a intrat la motoras si-l impiedica sa mai faca zoom, oprindu-l brutal si neavenit s-a dus! Adica probabil ca inca e pe undeva pe acolo rozindu-i incet pretioasele parti electronice, dar eu am descoperit o metoda prin care exercita zoom si, pina la proba contrara, il declar reparat. Sa-mi traiasca mult si bine ca oricum n-o sa am bani de astfel de investitii majore in viitorul apropiat. Si, nu, NU este un apropo subtil. Mie imi plac lucrurile (stricate) personalizate, mi se mai intimpla sa merg rupta sau ciobita pe strada. In alta ordine de idei pe bicicleta habar n-am sa merg dar, vorba lu cata, poate invat odata, imi plac si ridichile si ciorapii colorati desi sint ofticoasa, muzica country nu prea gust pentru ca sint incapatinata si, oricum, am mereu ac si ata la mine. Rid mult, poate d-aia nici nu vreau sa emigrez, slava domnului n-am cazut din nici un copac niciodata, practic n-am avut nici o problema majora pina cind am inceput sa-mi stric picioarele; tin minte chiar ca invidiam (?!) pe ceilalti copii care aveau povesti d-astea de vitejie de spus. Am spart totusi un geam cu picioarele, pe vremea cind eram gimnasta si ma antrenam in casa pe fotoliile din sufragerie; am venit cu viteza prea mare, am pus miinile jos, picioarele sus si boooig!, s-a spart geamul de la etajul 7 spre lumea exterioara. Intr-un accident similar am spart si lustra atirnatoare din sufragerie, ma prinsesem eu deja ca fotoliile cu spatele spre fereastra sint riscante. Trebe recunoscut totusi ca as fi avut o moarte deosebita daca veneam cu si mai mare forta si plonjam de-a bineala prin geam, de la etajul sapte, intr-un flip neintentionat. Am fost salvata probabil de faptul ca n-aveam chiar saij'de kile ca acum si, ati ghicit, de alunita din virful nasului!!

Lepse restante

• Numero 1, de la Irina, primita acu aproape o luna:

O sa scriu 14 chestii despre mine, si voi tre sa comentati care sint false si care adevarate. Sper sa raspunda le ea cel putin persoanele la care am rapsuns si eu, adica Irina si Catalina si vreau sa-l traumatizez cu asta si pe Dan. All others are of course very welcomed too.

1. Merg pe bicicleta de la 8 ani
2. Sint ofticoasa
3. Nu suport ridichile
4. Vreau dresuri de toate culorile
5. Sint fana muzica country
6. Am cazut dintr-un copac cind eram mica si mi-am rupt mina dreapta
7. Stau prost cu memoria
8. Am aparut la televizor
9. Rid mult
10. Am mereu ac si ata la mine
11. Sint incapatinata
12. Vreau sa emigrez
13. Am o alunita in virful nasului
14. Am spart un geam cu picioarele

Aceasta leapsa mergem mai departe la Dan, Ioana si Mihai, ca tot nu mai vroia lepse d-astea egocentriste.

• Numero 2, de la Ioana:

SUNT: fericita, in principiu
AŞ VREA: sa pot sa invat din greseli
PĂSTREZ: amintiri, poze si povesti frumoase
MI-AŞ FI DORIT: sa existe optiunea "save game" si "load"
NU ÎMI PLAC: fructele grepfruit
MĂ TEM: de slabiciunile mele
AUD: foarte bine, compensez pentru vaz.
ÎMI PARE RĂU: cind sint impulsiva. dar apoi imi pare rau si cind ma gindesc prea mult si pierd momentul.
NU SUNT: o eroina romantica, desi uneori mi-as dori
DANSEZ: si ma doare fix in fund ce parere aveti voi despre asta
CÂNT: din toata inima si vezi mai sus
NICIODATĂ: ei, fii serios acuma.
RAR: renunt cu adevarat
PLÂNG: cind mi se face o nedreptate evidenta (pentru mine), cind am in minte toate argumentele, cind imi vine sa tip dar am un nod mare in git si nu poate iesi nimic afara.
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: multumita de mine
NU ÎMI PLACE DE MINE: cind nu spun tot ceea ce cred, desi sint constienta de avantajul diplomatic
SUNT CONFUZA: doar din punct de vedere geografic :))
AR TREBUI: sa ma culc mai devreme si sa ma consum mai putin

Aceasta leapsa merge mai departe la Irina si Cata care stiu ca vor pierde foarte mult timp cu ea si la Martha pentru ca atunci cind esti printesa trebuie sa raspunzi la intrebarile ziaristilor, si oricum pnici o fapta buna nu ramine nepedepsita.

• Last but to be honest my favourite (british english, n.a.), de la Marta:
  

Formatia mea se cheama Stefano Visconti, suntem niste drogati care cultiva trifoi si zambila pentru proprietatile lor terapeutice si din cind in cind rupem chitari aruncind-le de la etajul 7. Primul nostru album, "Of periods in my life" este o mixtura de grunge, indie si jazz acid, a aparut in magazine acum 2 zile dupa lansarea fastuoasa din Vanuatu, si desi coperta e destul de pacifista instiga la violenta importiva martienilor si revistelor de femei.

Aceasta leapsa merge mai departe la toti cei care citesc acest blog pentru ca e pur si simplu prea tare.

Faptele zilei de azi

• Nu stiu sa cumpar flori, nu-mi place si am s-o fac cit mai rar posibil. Adica nu ca nu mi-ar placea florile in particular, dar ma deranjeaza foarte tare interactiunea cu persoanele care le vind. Ma deranjeaza preturile excesive, mai ales in perioada asta, la care e foarte important sa stii sa te tirguiesti; nu-mi place felul agresiv si agatator de-a hartui atrage clientii, nu-mi place ca trebuie sa strimb din nas si sa ofer jumate din pret ca mai apoi sa convenim pe la mijloc; nu-mi place ca daca nu ma comport exact cum am zis mai sus ajung sa plec de acolo cu un buchet mai mult sau mai putin frumos dar cu profundul sentiment ca i've been ripped off.


• Sint sigura ca la un moment dat tot o sa ma bag in genul ala de discutie iscata in autobuz intre doi oameni nemultumiti care comenteaza despre sistem, coruptie, rominia asta de cacat, vremurile de aur ale lui ceausescu etc. Ma agaseaza oamenii de genul asta care sint gata oricind sa dovedeasca ca ei au facut tot ce se putea pentru TARA, ca au trait si pe ceai (si piine? no, tea is just fine, thanks), ca bine le facea ca-i punea la zid (de canal ce sa mai vorbim) si ca in general nu s-ar putea spune despre nimic ca e mai bine azi decit acum 20 de ani. A da da, iar preferata mea, repetata de vreo 5 ori in 168 de la romana la eroilor "iooo, sa fi fost tinar acum, pe jos o apucam de aici, pe jos!". un paharel de vischi la masa din colt, domnii au un drum lung in fata - keep walking.
  


• ca o profesoara ce sint (sic) ma bucur ocazional de cadouri din partea copiilor in ocazii speciale ca 1 martie, paste si altele dar, slava domnului, anul asta n-am primit prea multe (ma simt foarte jenata si ma bucur ca 1 martie a picat in weekend). Totusi am primit un set de chestii de ingrijirea unghiilor (?!, se vedea jegu'?) si am zis sa fac o nebunie si sa trec la lacuit. Efectul a fost foarte dezamagitor intrucit am descoperit ca rosul unghiilor nu mai are aceeasi satisfactie din cauza filamentului protector. Myth busted.

In ultimele 4 saptamini (am schimbat numerotarea) ceva palpitant s-a petrecut in fiecare vineri/simbata, deocamdata cu rezultate pozitive. In acelasi timp a scazut dramatic lira sterlina, dar personal nu ma simt responsabila. Sa ne tinem de miini si sa mizam pe trendul ascendent. O spirala a universului, ceva?

scrisoare de bun ramas

Draga Mos Craciun,
Afara ninge frumos, asa ca m-am gindit la tine. E drept ca nu ti-am mai scris de mult dar sa stii ca am incercat sa ma tin de promisiune si, in consecinta, mi-am taiat unghiile de la picioare mai des. Chiar ieri, bunaoara, le-am scurtat pe cele de la dreptul (stingul il mai las sa se primeneasca) si mi-a placut la nebunie sa retez cu lama ascutita a forfecutei unghia groasa si carnoasa. Cea de la degetul mare a sarit pe masuta de cafea si-acolo am examinat-o in toata maretia ei, puternica, aproape vibranta. Unghiile de la picioare, iata ceva pentru care merita trait.
Sa stii ca ma uimesc tare mult copiii din lista mea de hai-cu-cinciu. Cam toti au peste doua sute de prieteni si lasa comm-uri zilnic. Au poze aproape profesionale, unele lucrate cu sepia si alte efecte cOOl, dar majoritatea din pacate prezinta deja ipostaze de pitipoance. Ma gindeam deunazi sa le arat saitul respectiv si comentariile acide ale editoarei. O parere matura mi-ar putea da cu tifla spunind ca, in definitiv, internetul asta e destul de mare sa adaposteasca orice idiot care e sef pe mosia lui si fetele alea poate sint doar niste suflete nevinovate, dar sansele ca raspunsul asta sa-mi fie dat de o pustoaica de 12 ani in plina pubertate sint destul de mici. Eu as vrea sa inteleaga totusi ca nu e frumos sa stea capra, ca sa te boiesti flagrant la virsta asta si sa te pozezi in oglinda nu e mereu cel mai flatant lucru pe care poti sa-l faci pentru tine. Dar in definitiv toti eram penibili, singurul nostru avantaj in cazul asta fiind ca atunci tehnologia nu era asa raspindita iar pozele "de bune" au ramas intr-un sertar. Plus ca filmul era scump si daca se ducea tata cu ele la developat - naspa.
Dar sa-ti spun despre fata noastra: cred ca, in sfirsit, inregistram progrese. I-au luat 5 ani se inteleaga ca liceu s-a terminat iar acum pare pe drumul cel bun. O sa-i fie mai bine, zic eu, daca reuseste sa "dea drumul" (nu, nu "sa-si dea drumul", te rog sa nu fim triviali). Uneori lucrurile pur si simplu se termina, e atit de simplu.
Te rog, Mosule, fa-o sa-si aminteasca asta si mai incolo.