Looking forward sau ceva-care-se-vroia-foarte-adinc-dar-care-a-iesit-un-haiku-fara-rima-si-(posibil)-sens

De cele mai multe ori e trist cind lucrurile se termina,

Parca te-ai agata de cite un fir, doar sa mai tina putin.

Totusi, cu un pic de perspectiva, gindeste-te ca

Ceva mai tirziu, cind se vor fi terminat

Iti vei aduce aminte din urma

Si o sa constati ca totusi e ok

Vei fi supravietuit.

No chance for that to happen

As vrea sa-mi amintesc concluziile inteligente.
Deductiile pur obiective
Analizele matematice
Probabilitatile reduse
Esecuri calculate si prevazute


But hey, why dont you just give it a try?

ATIT! de usor

si atunci o voce interioara i-a soptit:


get OVER it!


and she did.

The five people you meet in heaven, only reversed

Sa facem un exercitiu de imaginatie.

Inchipuie-ti ca esti la o masa cu fix acele persoane pe care iti doresti cel mai putin in lumea asta sa le vezi.

Nu, nu cei nitel nesuferiti sau enervanti. Nu cei pentru care inca mai ai o mica rica din liceu sau generala. Nu, nu ei. Ne referim aici la cazurile grave, la acele persoane pe care ai face orice sa nu le mai vezi niciodata, cei sau cele care iti stirnesc un munte de resentimente, de stinjeneala, de sentimente mocnite care au ramas mereu nespuse si care, tocmai d-aia, de-a lungul timpului, au crescut in greutate. Acele persoane pe care si acum ti-e greu sa le ignori cu gratie, care inca te mai fac sa suferi cind iti aduci aminte ce s-a intimplat sau, din contra, cele pe care ti-e pur si simplu rusine sa le intorci privirea. Ei bine, da, inchipuie-ti ca tocmai aceste persoane stau la masa cu tine. Doar ele.

Cu cine stai la masa? Sau poate esti norocos si esti singur...?

Imagineaza-ti care ar fi atmosfera.

Imagineaza-ti ce ai face tu. Dar ce ar face ele? Se cunosc, ar lega conversatii? Au sanse sa se imprieteneasca, sa se "alieze" impotriva ta? Te-ar baga in seama, te-ar ignora cu desavirsire, ar incepe sa tune si fulgere?

Imagineaza-ti ca nu ai cum sa pleci, ca trebuie sa stai acolo cel putin jumatate de ora, imagineaza-ti cum te-ai simti exclusiv printre "inamici".

Cu cine ai incerca totusi sa comunici?

Imagineaza-te stind acolo, fata in fata cu cele mai grele momente din viata ta. Cu TOATE, deodata, impreuna.

Imagineaza-ti apoi ca cineva se aproprie de masa voastra si vine sa te ia de acolo. Sigur, ar putea sa fie oricine, numai sa scapi mai repede si sa-ti bagi capul in pamint ca strutul si sa te gindesti ca asta nu s-a intimplat, de fapt, decit in capul tau. Dar iata ca nu e oricine, e tocmai persoana care te cunoaste cel mai bine, care iti stie tot trecutul tau si, probabil, pe toti cei de la masa, o persoana care te intelege, care nu te judeca, care e total de partea ta. Persoana aceea e probabil cel mai mare sprijin pe care il vei avea vreodata in viata.

Cine e persoana aceea?

Si ieri va fi o zi

Am vazut zilele astea reclama la ProTV care se pregateste sa sarbatoreasca 15 ani de activitate pe fix intai decembrie. Promo emotionant, nitel cam cliseic pe alaturi, despre cum au schimbat ei lumea inconjuratoare si au dat liberate tinerilor. Despre cum au dat alternative. Despre generatia pro. Bine, de fapt cel mai interesant mi se pare totusi cum s-au schimbat fetele oamenilor de acolo, s-au conservat al naibii de mine, nici nu zici ca au imbatrinit cu 15 ani. Da, e ceva, 15 ani.

Eu am crescut cu ProTvul intr-adevar si desi nu am fost niciodata un fan infocat, pentru ca pur si simplu nu imi sta in caracter, nici n-am iesit in strada nici nu am sunat vreodata la stii si castigi, dar mi-au placut dintotdeauna pentru ca la ei am vazut prima oara serialele mele preferate, ei au dat seinfeld lunea, mad about you martea, viata ca-n filme miercuri, parca, si joi friends. Asa sint eu, mai loiala, uneori poate nejustificat, dar am ramas cumva foarte legata de postul ala pentru ca anul in care au aparut cred ca a fost pur si simplu unul foarte bun pentru mine. Faceam gimnastica, eram a patra, aveam o groaza de prieteni si abia o luam pe Maddie. Ar face anul asta in februarie 15 ani si ea, daca apuca.

Nu ca m-as plinge acum, viata e buna. In general, pe alocuri mereu gasesti ceva care sa te amarasca, dar nu despre asta e vorba. Ideea e ca parca toata copilaria mea constienta si tot ce a urmat dupa aia a inceput in anul 1996. Ciudat cum merg lucrurile. Sau poate nu asta e ciudat, e doar ciudat sa privesti retrospectiv intr-un trecut care totusi inseamna ceva. 15 ani, zau, o viata de om! sau de ciine.

Mircea Nedelciu, baiat destept cum l-am mai laudat si-n alte dati, a scris la un moment dat o nuvela cu titlu ca mai sus. Era vorba despre un om simplu c-o viata absolut comuna spre plictisitoare chiar, care se trezeste si nu prea intelege de ce lucrurile sint nitel schimbate decit se astepta. Iar la sfirsit, cind isi da seama ca a facut o calatorie in propriul trecut, e cum nu se poate mai incintat ca acea calatorie se va repeta mereu si mereu, dezvaluind de fiecare data un detaliu al vietii lui pe care poate il uitase sau nu-l apreciase cum trebuie. Pentru ca viata e ceva extraordinar chiar daca, in final, nu atingi nimic maret. Pentru ca mereu ai atitea momente la care te poti intoarce si pentru ca mereu ai ce sa speri pentru mai incolo. Si muzeuograful acela, in povestirea lui, se bucura de nu mai poate desi are o perspectiva, in ambele sensuri, total banala. Un optimist incurabil Nedelciu, ce sa mai zici. A murit in '99 dupa ce s-a luptat 10 ani cu leucemia. Si ieri va fi o zi. Bagi o fisa?

starea de fapt

M-as pune in cur si mi-as plinge de mila.
Dar ce ma fac, la un moment dat tot trebuie sa imi intind rufele...

snapshot

E ciudat tare cu pozele astea.
String poze, aleg, cataloghez corespunzator si apoi las Picasa sa se uite prin ele si sa-mi gaseasca oamenii. Oameni pe care apoi ii pun si impart si pe ei in albume separate, (ei nu, serios, nus io asa maniaca, programul face majoritatea trebii, oricum) in care ma mai uit din cind in cind, compar, ma uit la diferentele care apar cu timpul, tunsori, stil si alte alea.

Si aici apare problema. Cum selectez? Sa fac cite un album pentru fiecare? Pentru fiecare-fiecare om care apare vreodata intr-unul din cele peste 18.000 de cadre din calculatorul meu? "Ei, nu, faci si tu pentru cei care sint mai importanti." Dar cum pot stii cine acum cine se va dovedi, poate, sa fie important in ceva timp de-acuma incolo? Sau cum se schimba treaba?

...sint oameni care au fost mereu acolo
...sint oameni care dispar brusc si dupa care iti pare rau
sau nu
...sint oameni pe care nu-i cunosti bine inca dar par sa aiba potential
...sint oameni pe care ii vezi foarte rar dar care inseamna enorm
si mai sint, bineinteles, toate acele amintiri minunate pe care ai ratat sa le tragi in poza.


what to do, what to do

and just when you thought you lost it...

(muzica de fundal)

stii vara aia superba, la care visezi de mult, vara in care toate lucrurile se potrivesc in mod magic, unde pur si simplu totul merge pe roate,

vara in care te relaxezi total, in care te distrezi de minune, in care iti faci o groaza de amintiri frumoase si tot atitea poze superbe, care sa stea marturie pentru toate astea,

vara in care mergeti la mare, la munte, vara in care va stringeti toti prietenii, cum nici n-ai fi crezut ca se poate vreodata, atitia oameni dragi, in sfirsit, laolalta,

vara in care stati impreuna cit e ziua de lunga fara sa va plictisiti nici un pic, cind simti cit de bine e, cit de multe aveti in comun, cum puteti ride o zi intreaga sau vorbi despre toate prostiile din lume,

vara aia efectiv perfecta, vara pe care te temi ca n-o vei mai avea niciodata pentru ca timpul trece si e tot mai greu sa faci lucrurile sa se potriveasca si in plus mai si cresti nepermis de mult pentru ce ti-ai fi imaginat vreodata despre tine,

ei bine, ce-ai spune daca ti-as zice ca vara aia e chiar la cotitura, abia asteapta sa se intimple...

karma police

this is what you get when you mess with us...

just nod and walk gracefully by

Oameni care danseaza, oameni care vorbesc, care se simt bine impreuna si zimbesc din toata puterea, aparatul i-a prins pe toti exact la fix, mai mare bucurie sa-i vezi peste ani si sa-ti aduci aminte de acele momente fericite.

Intrebarea e ce naiba faci insa cind ajungi la pozele cu acele persoane care acum au iesit din peisaj dintr-un motiv sau altul, adesea mai putin placut, care iti lasa un gust amar prin comparatie cu momentul prezent. Un fost prieten, acel cineva care s-a purtat nasol cu tine si-ai jurat sa nu mai ai treaba cu el niciodata sau ah, ce bine ar fi fost daca lucrurile ar fi mers altfel, nu mai erai azi gindindu-te in van la ea...

O varianta ar fi sa ardem totul, macar odata la 2 ani, sau piticul verde sa indeparteze cu grija toate urmele in timp ce dormim si nu ne gindim la. I need a shoe gnome to polish my memories and cleverly hide them in the closet. Dar ce te faci cind dulapul da pe-afara...

legea atractiei universale, asa cum am inteles-o eu din filmul "the secret"

imi schimb vocea cind vorbesc cu unii oameni la telefon. am observat si la altii, probabil ca nu-si dau seama sau, si mai rau, isi dau dar nu pot face nimic. ar trebui analizat in mod serios: care sint aceste categorii de persoane si ce au ele asa special de ne fac sa manifestam altfel, sa vorbim altfel si sa abordam, dupa caz, un ton mai glumet, mai conciliant, mai serios. si stii la ce ma refer, nu la momentele cind "iei atitudine", ci la cele cind, intr-un mod imperceptibl, pur si simplu o iei pe linga drum, cind the-real-you would slap you silly.

stateam azi la facultate intr-un moment d-ala de primavara-insorita pe care, fara sa fie cine stie ce special, exista mari sanse sa mi-l amintesc ani mai tarziu, stateam vreo 6 - 7 si vorbeam de terminarea facultatii, cum mai avem doar 2 sesiuni si "am scapat". eu ziceam ca o sa-mi para cu siguranta rau, ca nu vreau sa intru serios in paine (pentru ca suna mai bine decit "sistem"), ca-mi place statutul de student, imi place sa invat, cu banii pot sa ma descurc ca pina acum, cu acelasi job part-time si ca, per total, nu-i chiar asa de rau sa fii la facultate, cu tot ce presupune asta. dar lumea era oarecum inversunata, ca profii neseriosi si rai, ca materiile absurde, ca serviciul serios si necesitatea lui, ca toate conspiratia asta care ne perverteste sufletelul nostru inocent

poate am sa invat totusi sa merg pe bicicleta, da, im a freak of nature, nu stiu sa biciclez, dar in apararea mea pot spune ca n-am avut niciodata one of my own sa am ocazia sa cad cu incredere de pe ea pina prind spilu', iar saraca diana cind s-a chinuit cu mine printr-a saptea n-a avut rezultate prea bune nici ea. tin minte ca ma tot tinea dintr-o parte (am aflat ca procedura corecta e tinerea din spate de sa) si eu tot ma inclinam intr-o parte si, in final, m-a plimbat pe cadru in timp ce eu ii cintam repertoriul vama veche - nu am chef azi.

si de la una la alta am trecut bineinteles si la birfitul citorva colegi de serie, nu de alta dar aparent antipatiile comune intaresc prieteniile si-asa speciale. si cum-necum ajunsesem la niste persoane cu note bune, pe care eu de altfel le credeam curate la inima pina nu demult si fiecare a inceput cu mostre de zgircenie si avaritie la examen din partea lor si nu numai atit, chiar frauda! si asa inca un mit i-a fost distrus bietei căluţe (poveste veche, ana poate ar fi in masura sa explice) despre acei merituosi care invata pe brinci pentru note si burse si cum universul e el drept pina la urma, ca furi tu furi da' tot n-o sa ajungi chiar pina acolo sa ai pretentii de top. care si-asa nici pina acum nu putea sa sufere comportamentul inrudit cu al sobolanilor desi saracii n-au ei nici o vina, de viclenie si dat bine pe linga profesori, plusat acum cu servite si copiute ascunse bine in banca, si uite, domle, numai cine face asa, cum ajung ei printre cei mai buni. pai e corect, mai nene, e corect?

si fac niste desene ingrozitor de strimbe, uite acuma invat sa reglez diferite procese industriale si nu-mi iese domne cisterna asta nici sa ma tai, pai ce fel de inginer sint eu daca nu stiu sa desenez in mod corect caligrafic o cisterna, o vana, un malaxor?

si cred ca undeva in discutia asta m-am dat eu mai alba decit sint si-am sustinut probabil ca nu conteaza, pina la urma, lasa pe fiecare sa faca ce-l tine cureaua cit il tine, desi totusi nu-s asa absurda (nici ipocrita) sa afirm ca daca copiezi odata citusideputin ar trebui sa te trazneasca fulgerul divin si sapte ani de abstinenta. ma refeream la astfel de obiceiuri repetate ostentativ si cu neobrazare (le cel mai infricosator examen din semestru, in prima banca, cu servite!) si nu de fitecine pentru 5, ci pentru 10! si tot undeva pe aici ziceam ca per total, mie nu-mi pasa, ca "sistemul asta" pe mine nu ma ajunge si c-am sa lupt pina la capat, n-am sa innngenuncheeeez, gieeeeee! da adevaru' e ca si eu ma oftic la faze d-astea, ma oftic de mor, ca daca si la carti (cind eram mica!) puneam la suflet cind cineva ma batea, baremi la asa comportament miselesc. deci, pentru cei care aveau indoieli si credeau ca doar putina kriptonita ma poate invinge, nu, sint si eu om. si ma enervez pentru rahaturi, si ma oftic, si sint geloasa, si mostenesc mania persecutiei pe linie materna si ohoo, cite si mai cite. dar ma tratez. cu musetel si casa foster pentru prieteni imaginari, dar asta numai cind am timp. in rest, sa le coaca. are universu' ac de cojocu lor. sau macar cite-un porumbel, din cind in cind. zen

ninini

Zi tu, Ma Gogule, de nu sintem noi prosti, uita-te la noi ce dependenti am ajuns de muzica, cum ne schimbam noi starea de spirit in functie de dinsa, cum simtem noi asa tare si-n adincu' sufletelului versurile triste si vesele si pline de intelepciune radianta, cum ne mai minunam de oamenii astia care sa mor io de nu i-a facut ma-sa si ta-su la fel ca pe noi, atita doar ca i-au impins piticii spre onstromente muzicale d-alea care face tzinghilinghii si ne zbirniie noua creierasii si-asa fragili, si cum sa nu simti, Ma Gogule, cind uite ce bine le-ncondeniaza baietii, cum scrie ei despre dragoste si despartire si ura si puterea de a o lua de la-nceputuri, de zici ca citezi din clasici cind iti pui cite-un vers status la mesahnger, si zau Ma Gogule ca multi is tare talentati si stie, domnule, stie!, ce sa mai!, si ce ne mai ambitioneaza sau deprima ei dupa caz cu melodiile lor, atita doar ca nu prea stiu daca sa-mi fac probleme, ca ete ce putere au! sau sa merg mai departe cu valul si s-ascult pina-mi crapa capu, ca intru asa uneori pe karma d-aia negativa rau de la muzica depresiva si p-orma iara-mi zice mamicuta ca ma cert aiurea cu lumea, si zau ca-i de la muzica la baietii astia! Zi tu Ma Gogule, ce ne facem domle?