repede repede pina nu uit

De ce imi place in Olanda:

• este tara martipanului - o groaza de specialtati la preturi mai mult decit convenabile
• 20 de trandafiri cu 5 euro - how can you not appreciate that?
• au INTOTDEAUNA hirtie la buda

Chiar as putea sa locuiesc aici.

Dar apoi sint si oamenii.
Eh, oamenii :). Mi-e dor de voi. Dar intr-o luna ne vedem!

alo, alo? se aude?!

cica se cheama "culture shock" si unul dintre efecte - mai putin daunator, dupa parerea mea - este ridicarea in slavi a locului de unde provii + dramele de rigoare cum ca nu esti tot acolo. Acuma, nu stiu daca chiar asta e situatia, de suferit am suferit mai ales la inceput cind inca nu aveam activitate (sau net!!) si vremea era atit de schimbatoare incit nu stiam de unde s-o apuc. Mai sufar si acum dar mai putin si in general cam pe la inceputul zilei, dupa ce visez pe cineva (in special pe dan, totusi) de acasa de care mi-e foarte dor si ma trezesc cu un gol foarte nasol. Da' nu-i bai, chiar daca ajung sa pling 2 3 minute, tot am timp sa mi se usuce fata si sa ma fac prezentabila pentru restul zilei care urmeaza. Un pick-me-up cu putina muzica, atitudinea pozitiva de "hai domne, mai e putin pina la vacanta [?!] si intre timp o sa ai asa de multa treaba ca nici nu simti cind o sa treaca timpul" insotit de "si oricum, ajungi la biblioteca unde e net si poti sa vorbesti cu lumea, o sa fii la curent cu ce se mai intimpla, stai calma, iar in scurt timp vine wireless si merge si skypeu" si situatia se mai amelioreaza. Vestea cea mai buna a fost ca am vacanta 3 saptamini de craciun, deci o sa parazitez in mod corepsunzator bucurestiul.

dar am deviat de la subiect. Vroiam sa spun ca, in timp ce nu aveam net acasa si ma saturasem de toate jocurile offline pe care le aveam, m-am apucat de un proiect foarte ambitios care presupune pozele strinse de mine in ultimii 5 ani (fix pina la plecarea in olanda) In urma acestuia au rezultat 9 colectii foarte frumoase, cu peste 70 de personaje repetitive in diferite ipostaze, multi prieteni buni care m-au intersectat macar la un moment dat si mi-au lasat (si) o amintire frumoasa, dar si ceva poze cu pretentii artistice. So here goes nothing:

(va recomand sa dati pe slideshow, am lasat asa pentru a putea totusi "scana" repede colectiile in cautare de personaje cunoscut)

• nice groups
• two by two
• joy division
• portrete
• atitudini
• tips and tricks (amestecate dar pur si simplu prea-misto)
  
• motion
• macro
• scenery

Feedbackul este asteptat cu placere daca este alcatuit din felicitari lingusitoare si statui in centrul orasului. Cum care oras? Bucuresti, bineinteles!

PS: pozele sint facute de mai multe surse, majoritatea de mine (autografe numai dupa ce primesc scrisoarea de apreciere), dar trebuie totusi sa multumesc urmatorilor colaboratori care au imbogatit colectiile: (ordine total aleatoare) vera, dan, catalina, gelu, mona, mihai, (cosmin-si-)ioana cu obiectivul lor sf care ma baga in boala cu pozele facute, mihai (nume comun, n-au parintii imaginatie domle), andra, irina, florin, ileana si daca am mai uitat pe cineva imi cer scuze, editez lista mai incolo. Are aparate baietii, areeeeeeeee!

PS2: multumesc de asemenea Picasa, cind o sa fiu bogata o sa cumpar si eu spatiu de stocare, sa nu mai stau doar din mocangeala

Enjoy :)

Sarbatorim

Miine este ultima zi din viata mea de studenta bucuresteanca in care ma voi trezi la ora 7 (sau mai devreme) pentru a ajunge la facultate in scopuri educationale. E drept ca la cursuri la prima ora oricum nu m-am mai dus eu de vreo 3 luni cel putin, dar de la examene si laboratoare matinale mai greu sa ma eschivez. Dar, ooo, imi aduc aminte acele zile cind soarele abia mijea iar eu eram bineinteles trezita cu greu dintr-un vis cel putin interesant pentru a ajunge la facultate si ma gindeam "lasaa, nu-i nimic... vine weekendul!", sau "vine vacanta!" ceva, cu siguranta, exista intr-un viitor citusi de putin proxim. Dar de miine - gata! MUhahahahaha!
Nu, nu e chiar ultimul examen (deci postul de fata este scutit de cliseismul "am terminat facultatea - sa plingem si sa facem spirale spre infinit"), dar e penultimul si cel din urma pentru care ma voi mai trezi devreme. HA! ha-HA!
Tata ride de mine si-mi explica (cu bucurie malitioasa) ca atunci cind o sa am serviciu si mai rau o sa fie. Mama zice sa nu ma bucur, nu-i chiar asa bucurie sa nu mai fii student. Oameni antipatici, plingem noi alta data despre asta.

Sa celebram somnul! 6 ore de vise, un redbull si club pina dimineata. Suna destul de bine :D

Cele mai frumoase poze de vara asta

si bineinteles, sindromul "nu mai e ca inainte"

Recent am terminat o carte in care eroii, printre altele, isi infiintasera o agentie de voiaj pentru mitomani, ceea ce consta intr-un curs de pregatire despre locatia pe care, chipurile, o vizitasera, astfel incit la sfirsit sa aiba cunostinte necesare pentru a convinge pe oricine ca voiajul fusese real. Una dintre chestiile de baza era sa incepi cu un "lucrurile nu mai sint ca inainte", ceea ce aproape iti garanta increderea interlocutorului.

Cam asa si la noi. Mi s-a cam acrit de oameni care rostesc vag superior replica asta inteleapta, care au fost de la inceput pe peste tot si, prin acest simplu fapt, considera ca lucrurile le apartin. Si iata ca tocmai cind ajungi si tu la un festival cu greutate deja, sa luam la intamplare - editia a cincea, e teribil de nasol, lumea de proasta calitate, organizarea mult mai slaba efectiv nu mai face fata numarului imens de oameni, plaja e plina si coada la buda mare. Tragic. Incheiat cu un "la anul nu cred ca mai vin, la citi pustani si cocalari au inceput sa apara". Desi fenomenul este cit se poate de explicabil, pentru ca "pustani" o sa apara mereu cu dorinte de experiente noi (kids grow, it's a shame, i especially hate it when it happens to puppies), iar diluarea "calitatii umane" se explica prin faptul ca, pe scurt, oamenii aduc alti oameni, si poate nu sint toti pe atit de cul, de roc si de incadrati vizual si spatial ca "originalii". acuma nu c-as fi de acord cu taranismele si vorbitul tare si manelistic la filme, lista putind continua, zic doar ca lucrurile sint relativ explicabile. friends of friends of friends tend to be a bit different.

Io zic ca daca nu-ti mai place, nu tre sa mai maninci. Si eu am fost o stufuioata redutabila, am fost la toate editiile pina la asta, si cind au fost treij' de mii de oamenii si cind au venit doar sapte (000). Si anul asta am intrerup traditia pur si simplu, nu ca m-ar fi scirbit oamenii ci pentru ca nu mi-a mai placut asa de mult care erau invitatii, si am incercat ceva nou care deja devenise "too popular" pentru altii. Asta-i viata, desi e relativ nasol ca atunci cind ajungi intr-un loc inedit pentru tine sa asculti comentariile cunoscatoare si plictisite ale altora, care parca iti fac un apropo ca, dom'le, esti in plus, tu ai stricat locul. Asta asa, ca fapt divers, de oameni tristi faci abstractie, e pacat sa-ti strice distractia. Si in inchiere, aparent fara nici o legatura cu subiectul dat, iata:

puffffffffffffff

sa te culci la 12 si sa te trezesti 11 ore mai tirziu dar sa nu te ridici din pat imediat, sa mai lenevesti vreo ora hirjonindu-te, uitaindu-te la televizor sau pur si simplu rizind bine dispus; sa nu faci nimic toata ziua, sa-ti fie incredibil de lene sa iesi din casa pentru a respira aerul de munte care, din fericire, intra destul de bine si pe fereastra; sa bati aceleasi drumuri care in copilarie pareau incredibil de lungi si de plictisitoare pentru ca timpul trebuie trecut cumva si, oricum, nu ne grabim nicaieri; sa nu vrei sa descoperi nimic, sa realizezi nimic, fara nici o nevoie stringenta, asta neinsemnind totusi ca pierzi o zi minunata de vacanta; sa mergi cu masina ore intregi, alegind aproape intotdeauna drumul mai lung, just for the pleasure of it; de asemenea:

jocuri lenese, batai cu picioarele pe sub masa, cu perne si sepci, televizor si desene animate, filme nevazute de acum 5 ani, fara calculator la care sa te joci in prostie, fara internetul indobitocitor, flori frumoase si pisici siameze. iar cind te astepti mai putin, macdonald te-asteapta mereu, ca a doua zi sa te doara stomacul, o chestie de la sine inteleasa.

si dupa toate astea, urmeaza


luni. it's show time!

de 4 ani pina acum

prima data am fost in cerc restrins, eram patru in doua corturi, am stat pe plaja si am cam inghetat de frig si de ploaie. am mers cu trenul si-a fost destul de obositor oricum per total, desi nu era nici pe departe la fel de multa lume ca acum, poate si pentru ca 1 Mai a picat chiar de Pasti in acel an. Dar a fost foarte frumos, am cunoscut oameni noi, am inventat mormitul mu m, per total o escapada tare misto, mai ales ca faptul ca eram putini sporea aerul de "ceva special". M-am intors cobza, cu piciorul vraiste pentru ca ma invartisem cu roxana pe plaja si ne-am dat cu fundu de nisip, obosita moarta si cu partial la fizica in martea de dupa. Da' parca s-a aminat pina la urma.

Al doilea an am zis ca gata, nu mai merge faza cu cortu pe plaja. Ne-am cazat in camping linga turc, unde aveau un magarus tare simpatic da' pe care mi-era frica sa pun mina. De data asta am fost desui, vreo 4 corturi doar noi cei din camping, plus diversi prieteni pe plaja si la cazari. In rest tot frigut, tot ploicica, dar si multe peripetii interne, cu neintelegeri intre prieteni si chestii care, probabil, nu se vor povesti niciodata si pe care, daca stau sa ma gindesc mai bine, nici macar nu stiu sa se fi intamplat :D. Dar am dansat la fel de mult, am jucat carti pe porunci si, intr-un final glorios, am dormit o noapte memorabila in frig in gara din mangalia, unde ne-am boschetizat definitiv. Nu vom uita cele 5-6 ore petrecute acolo, nici buda atomica, nici vagabontul schizofrenic si nici felul teribil de amuzant in care ride cristinica. De la gara direct la facultate, tocmai se aduceau pertialele la DCE 2 si, asteptind autobuzul, o pasare m-a norocit cu mare precizie.


Al treilea an deja m-am gindit "gata domne, hai sa fie asta ultimu ca deja devine obicei si e cam mult". Cu masina, eram cam boieri, desi nu destul pentru a nu locui tot la cort, de data asta la Marina. Am fost inca si mai multi, prieteni vechi si noi, liceu si facultate si, ohohooo, inca o groaza. Ca dovada, am strins poze de pe cel putin 6 aparate, si asta numai printre apropiati. Prietena tequilla ne-a sustinut cu incredere si a prins bine mai ales cind saream pe bancile si mesele de lemn, cind ascultam concertul suie, cind ne-nvarteam pe plaja. Vremea mai buna, dar nu destul cit sa nu dirdiim putin chiar si cind eram veseli. Incolo, baieti si fete, vechea poveste, cu cit mai multi cu atit mai complicat. Dar diversitatea e buna. NEXT!

S-a facut 2008 si-am onorat si de data asta. Desi ziceam ca nu, nu stiu, parca e atractia prea mare, mai ales cind cluburile sint pline si incepi sa mori de cald si fum in ele, parca nu pot sa nu-mi doresc o avanpremiera de mare, chiar si fara inot si stat la soare. Si-n plus in vama e mereu VIATA, viata de noapte, libertatea de miscare si exprimare. Am stat doar 2 zile din motive de vreme dar nu-mi pare rau, am facut tot ce se putea in materie de inovatie in distractie, si cit a fost, a fost extraordinar. Am fost iarasi multi, nici nu mai trebuie sa zic, e ca si cum din an in an aduc tot mai multi oameni. Si aduc si altii, si prietenii lor inca in plus, si tot asa, si iata adevaratul motiv pentru care "vama se strica". Desi nu se strica, doar se umple, si concomitent cu asta piata incearca sa faca fata cererii. Si n-ai ce sa faci daca nu toti care vin acolo corespund "profilului de vamaiot". Adica ce poti sa-i zici baiatului din regie care cam merge el de felul lui in dumars dar a auzit si el de vama (poate chiar de la tine) si vrea sa se distreze, si uite ca ii place si lui, si tot asa...? Pai poti sa nu mai povestesti niciodata nimanui cum te-ai distrat tu si cit de bine e cind dansezi pe o banca si tragi un fum, ce frumos sa te trezesti cu marea-n fata si ce frumoasa e furtuna aici, cind o privesti de pe o banca a expiratului c-o bautura in mina. Si ai putea sa tii totul pentru tine si sa le zici tuturor ca "n-au voie", dar cum ai putea sa-ti permiti sa faci asa ceva?

A fost foarte misto, exact cum trebuia, chiar daca pe alocuri, in momente de luciditate extrema, am avut niste revelatii dure despre viata si oameni, despre cei carora le-ar trebui absolut interzis sa aiba copii datorita riscului de a aparea generatii demente, despre cei care ar trebui batuti mult in cap pentru a-si reveni, despre cum e sa ai 22 de ani cind prietenii au 23 si asta incepe sa se cam vada, despre faptul ca sormea are 28, life, the universe and everything... Totusi, misto, tare misto. Un lucru doar: nu mai stau de 1 mai la cort...