variatiuni pe tema

tehnic vorbind, timpul merge intr-o singura directie. asa ca nu exista nici o scapare, o sa imbatrinim, o sa albim, la un moment dat o sa ne cada parul de-a dreptul. fact. o sa ne ingrasam, o sa ne zbircim, o sa capatam probleme cardiovasculare, probleme datorate noptilor pierdute, ingeratului de alimente toxice, sechele de la alte obiceiuri nesanatoase. si, intr-un final, o sa murim cu totii. deci asta e, nu prea ai cum sa cistigi aici. asta daca nu esti unul dintre cei care cred in ceva mai bun la capatul tunelului. ar fi o discutie interesanta despre ce ar inseamna acest "mai bun" dar sa nu ne abatem de la subiect. pentru restul, insa, this is life.

am citit odata o chestie pe un link trimis de un prieten care trata problema "the meaning of life" intr-un fel destul de bine organizat. incerca sa raspunda in sensul asta unor nemultumiri de genul "If you're questioning the meaning of life because you've been unhappy and depressed a good bit" sau "if you want to know the meaning of life because you feel useless and worthless" si mi-a placut bunul simt si logica relativ simpla, la obiect, in care trata problema, incercand o abordare rationala si "down to earth" de tipul: da, esti nefolositor, dar asta pentru ca nu ai fost fabricat pentru a fi folositor. nu trebuie sa faci nimic decit ce iti propui, nu trebuie sa dovedesti nimic altcuiva in afara de tie, pentru ca tu esti singurul arbitru care conteaza, in final. the greatest battle is the one with yourself. once you've got that covered, the rest is easy.

dar uneori mi se pare nasol, prea putin. ma surprind destul de des in ultima vreme observind chestia asta, intr-o maniera efectiv surprinsa. cum, asta e tot? asta E TOT? si pot sa cunosc atit de bine oamenii, si sa ma prind de atitea chestii, si sa intuiesc perfect unele etape peste care efectiv n-am sa pot sari, prin insasi natura lor? si am sa urmez sabloane, si am sa iau parte si eu la conflictul dintre generatii, si am sa ajung in final tot la concluziile parintilor mei? sint unele lucruri atit de deterministe si totusi imposibil de evitat? si eu pot sa stiu toate astea si nu cistig nimic? nu primesc nici macar un premiu, o evadare intr-o lume de vis, ceva, nimic-nimic?

si-n astfel de momente ma gindesc ca nu-mi place, eu vroiam mai mult. adica realizez simplu, sec, aproape cinic, ca "asta e". and there's nothing i can do about it. si stiu ca ma repet dar nici nu poti sa-ti inchipui cita uimire trezeste descoperirea asta in mine.iar viata n-o sa fie niciodata mai mult decit ce pot eu sa fac din ea. atit. and... where's the fun in that?

bine ca am capsuni cu frisca, am sa inchei aici. lor nu poti sa nu le dai atentie. sau telefonului care suna, sau lucrurilor care trebuie facute, oricum orice e mai bine decit sa filozofez pe tema asta grea. pentru ca pot sa inteleg situatia dar nu pot sa nu ma revolt, desi mi-ar fi atit de mult mai util. macar am muzica frumoasa. si lumina calda deasupra biroului. si-o carte de citit mai incolo. deja ma simt mai bine. si soare, si prieteni la munte si la mare. si bere pe motoare, plecari cu masina, ci cintece alese de mine. catei pe care-i mingai in drum spre casa, copacii mari si verzi. bucurestiul noaptea si sinaia ziua. briza marii si aerul de munte. da, asa mai merge. i promis to make the most of it.