on the long term...

full-bodied people are gonna get fat and skinny ones are going to dry out. so much for the meaning of life.

and then a fearsome voice said: Those days are OVER!

...meh, something else is always just around the corner

ATIT! de usor

si atunci o voce interioara i-a soptit:


get OVER it!


and she did.

have been going on for some while now but...

these are the best years.

dont you dare forget that.

The five people you meet in heaven, only reversed

Sa facem un exercitiu de imaginatie.

Inchipuie-ti ca esti la o masa cu fix acele persoane pe care iti doresti cel mai putin in lumea asta sa le vezi.

Nu, nu cei nitel nesuferiti sau enervanti. Nu cei pentru care inca mai ai o mica rica din liceu sau generala. Nu, nu ei. Ne referim aici la cazurile grave, la acele persoane pe care ai face orice sa nu le mai vezi niciodata, cei sau cele care iti stirnesc un munte de resentimente, de stinjeneala, de sentimente mocnite care au ramas mereu nespuse si care, tocmai d-aia, de-a lungul timpului, au crescut in greutate. Acele persoane pe care si acum ti-e greu sa le ignori cu gratie, care inca te mai fac sa suferi cind iti aduci aminte ce s-a intimplat sau, din contra, cele pe care ti-e pur si simplu rusine sa le intorci privirea. Ei bine, da, inchipuie-ti ca tocmai aceste persoane stau la masa cu tine. Doar ele.

Cu cine stai la masa? Sau poate esti norocos si esti singur...?

Imagineaza-ti care ar fi atmosfera.

Imagineaza-ti ce ai face tu. Dar ce ar face ele? Se cunosc, ar lega conversatii? Au sanse sa se imprieteneasca, sa se "alieze" impotriva ta? Te-ar baga in seama, te-ar ignora cu desavirsire, ar incepe sa tune si fulgere?

Imagineaza-ti ca nu ai cum sa pleci, ca trebuie sa stai acolo cel putin jumatate de ora, imagineaza-ti cum te-ai simti exclusiv printre "inamici".

Cu cine ai incerca totusi sa comunici?

Imagineaza-te stind acolo, fata in fata cu cele mai grele momente din viata ta. Cu TOATE, deodata, impreuna.

Imagineaza-ti apoi ca cineva se aproprie de masa voastra si vine sa te ia de acolo. Sigur, ar putea sa fie oricine, numai sa scapi mai repede si sa-ti bagi capul in pamint ca strutul si sa te gindesti ca asta nu s-a intimplat, de fapt, decit in capul tau. Dar iata ca nu e oricine, e tocmai persoana care te cunoaste cel mai bine, care iti stie tot trecutul tau si, probabil, pe toti cei de la masa, o persoana care te intelege, care nu te judeca, care e total de partea ta. Persoana aceea e probabil cel mai mare sprijin pe care il vei avea vreodata in viata.

Cine e persoana aceea?

Let us never meet again

... da' altfel e ok, raminem prieteni!

vruuuuuuuuuuuuuuuuuuummmMMMM!

Am stat si m-am gindit azi la calatoritul inapoi in timp.

Cum s-ar produce - a) fara sa-ti aduci aminte nimic, pur si simplu te-ai trezi in ziua Z acum x ani cu amintirile si mintea de atunci, fara sa stii ca tu apartii de fapt viitorului si doar ai ales sa retraiesti un queens day de anul trecut, sau b) tranzitia ar fi lina, la teleportarea dintre zile contribuind toate elementele similare (melodia asta a mai fost; lumina asta; coada asta la buda), astfel ca la un moment dat sa constati pur si simplu ca te-ai intors in timp si retraiesti, cel putin pentru o perioada, anul trecut pe vremea asta.

nu ca as fi melancolica. doamne fereste.

zau.

There still is hope!

Ca urmare a faptului ca tocmai am reusit sa mai castig un joc de solitair draw 3 cu punctare las vegas ridicindu-mi astfel procentajul general de castig la magnifica cifra de 3% (781 de jocuri jucate din care doar 24 castigate), imi permit sa mai astern aici una din acele mostre de optimism incredibil, adesea asociat cu prostia infantila, care ma caracteriza cindva.

Asadar si prin urmare, inca mai sper la zile vesele cu soare, la o alimentatie sanatoasa si un program sustinut de sport care ma va face sa pot sa ma misc liber si la 65+ de ani; la un serviciu incununat de satisfactii si provocari, la vacante magnifice in felurite colturi din rominia si din lume, la prieteni amuzanti si simpatici, cu care sa impart si vechi, si noi. Iar baza pentru toate acestea exista, si-as vrea sa multumesc pe aceasta cale parintilor si sorei mele, lighioanelor din casa pe care le-am avut mereu in jur si pe care, chiar daca s-au mai "schimbat" in timp, istoria le va consemna ca detinind pe rind un rol important si de neuitat pentru mine, lui Dan care-mi asigura sustinere si stabilitate afectiva, tuturor prietenilor care ma cauta si ma-ndragesc si carora, cu proxima ocazie, le voi da serios de baut de ziua mea, scolii din militari, liceului de linga cismigiu, maretei politehnici, orasului bucuresti si, cu jumatate de norma, orasului sinaia. As vrea de asemenea sa-mi multumesc mie si sa-mi impartasesc un mare "pat on the back", pentru ca daca nu eu, atunci - cine?, si daca nu acum, atunci - in puii mei - cind?

dar timpul nostru se termina, as dori sa inchei acest discurs omagial cu scuzele de rigoare pentru toti cei nu atit uitati cit omisi din dorinta de a nu transforma un mic si inocent moment de nebunie temporara intr-o mostra ce poate sta impotriva mea ca proba serioasa atunci cind voi decide sa tai cauciucurile masinii unui om rau care o supara pe mama sau sa ma reped la beregata unor baietasi tupeisti de cartier. ti-hiiiii. zen.

pentru ca nu sintem niciodata prea mari sau prea intelepti (well now, at least not me) ca sa NU mai dezbatem pe tema prietenie adevarata. Cui ii pasa de fapt, in cine iti poti pune increderea, cine va fi acolo atunci cind ai nevoie, cine te ajuta la greu, cine va raspunde la telefon, cine nu te va uita, cine te considera simpatic sau ok, cine isi da peste cap ochii in interior, pe cine plictisesti dar disimuleaza (si de ce?), cine merita efortul. Prieteni de-o viata, de 10 ani, de 5, de 2, sau cineva pe care abia ai cunoscut dar cu care efectiv te-ai conectat, cineva care are potential, cineva de care te vei desparti poate definitiv in citeva luni dar care ti-a lasat citeva amintiri foarte frumoase. In cine sa investesti? Problema de optimizare cu resurse limitate, functie cost greu de definit si rezultate... incerte.

Dar daca am invatat ceva greu greu, poate absurd de greu pentru cineva care are niscaiva pretentii de la sine, este ca toata treaba asta este cel putin reciproca, iar cei care conteaza, o sa te caute si ei la rindul lor. Plus minus 3%. And the rest is history.

Ei, da, bine ca ti se pare tie la mintea cocosului. Unii pricep mai greu.

Self destruct in 3.. 2.. 1

BOOM!

just another friday

the music, the alcohol, the madness... isnt that what its all about? not making memories per se but rather living each moment to the fullest...

and when the moment comes, Ill know i did....

Cause sometimes we hurt.

Am omorit o narcisa.

Am cumparat-o de la IKEA acum vreo 2 saptamini jumate. In ultima vreme imi plac plantele, imi plac tare mult, in special cele in ghiveci, si nu ma supara daca florile li se trec repede, eu le iubesc si le pastrez si dupa aia, chiar daca arata ca niste buruieni, doar frunze tepoase sau salata verde...

Si-asa, dupa succesul extraordinar cu irisii pitici, am fost la IKEA si am luat un ghiveci cu narcise. Le-am luat special cit mai mici si cu citi mai multi boboci, sa vad cum cresc si se dezvolta. Si s-au facut inalte, aveau un potential mare si numarasem 13 boboci la un moment dat. Si tocmai stateau sa se deschida... uite acum... poate miine...

si....

nu s-au mai deschis deloc. Probabil le-am udat prea mult, iar cei 13 boboci magnifici s-au uscat in teaca lor subtire, s-au scofilcit si nu s-au mai deschis niciodata. Le-am schimbat mai apoi pamintul, le inundasem, efectiv, mi-a parut asa de rau de prostia mea... Le-am resolificat si mutat chiar linga geam si, chiar daca aveam sa le pastrez oricum, m-am bucurat totusi sa vad ca au mai aparut citeva flori care au inceput sa se si deschida de data asta. Bobicii morti in schimb s-au facut maro si s-au vestejit, astfel incit acum, cind am smuls unul si l-am curatat am vazut floarea moarta inauntru, care era gata-gata sa se deschida in toata frumusetea ei si pe care eu, din prostie, am omorit-o din fasa.

E tare trist... ma simt cam ca baietelul din "Dupa melci"....

Ce mai face Diana

- se muta o data la sase luni. Dupa ce am locuit 23 de ani in aceeasi casa mi-am testat adaptabilitatea la schimbare prin mutari reptate la intervale aproximativ egale. Prima oara a fost un apartament cu mult potential, fix in centrul centrului, dar din care din pacate am ajuns sa locuiesc mai mult intr-o camaruta de aproximativ 6 m2 fara masa, scaun, ferestre sau incalzire. Nu ca ai avea nevoie de incalzire cind tot ce trebuie sa faci este sa aprinzi lampa de halogen. In rest, un pat maare, un cos de rufe si agatate sus, foarte sus chiar si pentru mine, niste dulapuri pentru haine. Acea perioada va ramine pentru mine colorata in cenusiu si albastru inchis, pentru zilele petrecute invatind cu laptopul in brate, pentru lipsa de comunicare cu flat-mate-ul de atunci care mi-a macinat nervii, starea de bine si increderea in sine mai mult decit orice pina acum, pentru finalul brusc si iremediabil a ceva ce, ca sa vezi, avea potential, dar si pentru serile de iesit in oras cu oameni noi, pentru cei care mi-au devenit prieteni la care acum tin mult.

Urmatoarele 6 luni au fost, cumva, aproape diametral opuse. M-am mutat la mama dracu dupa grele incercari de a-mi gasi o locuinta, care in final "m-a luat" (pentru ca aici asa e, tre sa te accepte casa pe tine, nu atit tu pe ea) cu fix o zi inainte sa fiu data afara din prima. Dar dupa cenusiu si albastru inchis au urmat 6 luni de galben si culori calde, pentru ca odata cu venirea primaverii am redescoperit ca totusi nu sint ciuma pamintului, ca POT sa ma inteleg bine cu oamenii si, in final, ca "its not me, its YOU". Asa ca m-am inteles bine cu colegii de apartament care s-au perindat prin casa din "militari", iar de unii are sa-mi para cu siguranta rau cind o sa plec din Olanda. Galben, asadar, pentru zilele de vara petrecute in balcon, vorbind vrute si nevurte, pentru queens day, pentru jucat WoW intensiv, pentru sentimentul ala extraordinar ca ai tot timpul din lume si o companie pe masura.

Si dupa anul unu a urmat anul 2. Culoare? inca nu m-am hotarit, abia s-a terminat perioada de 6 luni standard, imi trebuie putina perspectiva ca sa observ in ansamblu. Am avut in schimb cea mai mare (si mai scumpa) camera de pina acum. Si iata, inca jumatate de an si am schimbat-o! Acum stau in 2 camere mici dar eficiente - un dormitor si un birou. Si am sentimentul ca totul o sa fie cat se poate de bine...

- merge pe bicicleta! Incredibil, dar s-a intimplat! Desi nu am inca una A MEA imprumut cu nesimtire bicicleta rabatabila a Elei, care nu are viteze (which is convenient, as im still afraid to take the hands of the wheel :) si frina de picior, si in general destul de micuta pentru inaltimea mea dar mie imi convine la fix.

- se uita la televizor, si in general la stirile de la ora 7 de pe protv. Imi place tare mult jurnalul lor, mai ales ca daca treci de primele 20 de minute care sint headlineurile obisnuite incluzind eventual crime, incendii si alte chestii de "prima pagina", dau informatii interesante si in general optimiste. Stiai de exemplu ca la noi s-a aclimatizat banana nordului si kiwi? Dar ca exista in plan repopularea Marii Negre cu calcan si reintroducerea zimbrilor si chiar a castorilor in Retezat? Sau poate ca unele resorturi balneoclimaterice din Buzias au fost remodernizate si acum asteapta turisti, in special straini? Zau, mie toate astea imi transmit un sentiment grozav de bine, de schimbare, de rotite care se misca.

Si, e bine ba?

Ba, e bine!

postcard

Copilarosi sau maturi, intotdeauna amuzanti, cu planuri marete de viitor sau boemi pina la dumnezeu, acei eterni pierde vara care iti aduc aminte ce inseamna o dupa-masa de mai pierduta vorbind despre orice. Cei care vor fi intotdeauna linga tine dar si cei care trec ca un vint de primavara, lasind in schimb in urma vreo duzina de amintiri magice.

here's looking at you, kid :)

Never regret something that once made you smile

Acum o mie de ani am avut niste prieteni pe care credeam ca o sa-i am toata viata. Unii au plecat, altii s-au instrainat, altii au fost atit de sinceri cu mine incit mi-au semnalat probleme potential fundamentale abia 4 ani mai tirziu. Sinceritatea asta.

Acum o mie de ani faceam gimnastica de 3 ori pe saptamina si imi place la nebunie. Invatam 3 limbi straine si ma jucam pe un 386 cele mai tari jocuri cu grafica VGA care ajungeau la mine pe dischete "mari" de 1.2 mega.

Acum o mie de ani am avut cel mai frumos si bun si destept ciine collie de pe lumea asta. Te latra daca udai florile pe balcon, incerca sa te muste daca aruncai gunoiul, era bun cu toata lumea, dar in special cu baietii, pisicile si porcii de guineea. Si-asa o sa ramina mereu pentru mine, la fel cum o sa ramina poiana de la sinaia, care nici aia nu mai e, serile cind vorbeam ore in sir cu doru despre diablo 2 si tot ce a fost bun din generala, liceu si facultate.

Iau copilaria si-o impaturesc frumos. O asez apoi cu grija intr-un dulap intreg, numai al iei, pentru ca 24 de ani ocupa ceva loc.

La revedere si multumesc. Ne vedem mai tirziu, mult, mult mai tirziu.

In final, e adevarat ca tot ce putem face este sa mai castigam putin timp. Doar atit. Axa se citeste intr-un singur sens din pacate, o sa imbatrinim, o sa ne stafidim ca niste fructe uscate si noi si, ce e mai rau, si cei apropiati, o sa pierdem rind pe rind cam tot ce credeam ca e cel mai important la un moment dat.

Fact.

Dar intre timp uite ca am mai castigat niste timp, niste zile, niste amintiri frumoase, o stare de bine. So until the moment comes, carpe diem. Its the only good choice you have anyway.