just nod and walk gracefully by

Oameni care danseaza, oameni care vorbesc, care se simt bine impreuna si zimbesc din toata puterea, aparatul i-a prins pe toti exact la fix, mai mare bucurie sa-i vezi peste ani si sa-ti aduci aminte de acele momente fericite.

Intrebarea e ce naiba faci insa cind ajungi la pozele cu acele persoane care acum au iesit din peisaj dintr-un motiv sau altul, adesea mai putin placut, care iti lasa un gust amar prin comparatie cu momentul prezent. Un fost prieten, acel cineva care s-a purtat nasol cu tine si-ai jurat sa nu mai ai treaba cu el niciodata sau ah, ce bine ar fi fost daca lucrurile ar fi mers altfel, nu mai erai azi gindindu-te in van la ea...

O varianta ar fi sa ardem totul, macar odata la 2 ani, sau piticul verde sa indeparteze cu grija toate urmele in timp ce dormim si nu ne gindim la. I need a shoe gnome to polish my memories and cleverly hide them in the closet. Dar ce te faci cind dulapul da pe-afara...

In the mean time...

astept in continuare gloria, grandoarea, triumful.
astept batalia epica, astept confruntarea finala, astept o provocare adevarata. sa fie greu, sa fie "pe bune", sa-mi solicite toate resursele de care dispun; sa alerg pe muchie, perfect acordata, atenta la orice obstacol sau capcana, prinsa cu totul in moment. si sa se termine totul cu bine, sa reusesc sa fac fata, sa cistig, dar numai, NUMAI dupa o lupta adevarata. si-apoi sa-mi amintesc ani de-a rindul si, zimbind in departare, sa declar: "a fost perfect"

astept sa ne intilnim si sa discutam. sa stam calmi fata in fata la o masa, sa vorbim fara patima, sa analizam situatia. sa ne gindim impreuna ce se mai poate face, sa luam o decizie de care sa fim amindoi multumiti.

eu as mai astepta si altele, si-as sta cuminte in banca daca totul ar fi iar ca inainte. as mai vrea serile de mai in parcul de la izvor, si drumul din oras pina acasa batut pe jos; zilele de miercuri chiulind la el si toate jocurile jucate impreuna. dar astazi nu-i o seara chiar atit de rea, eu mai am inca multe planuri, iar chestiile de mult trecute le pot astepta si mai incolo.


astept lucruri frumoase, astept realizari, astept sa fim cu totii impreuna. eu pot s-astept mult si bine, sa stii, am o groaza de rabdare, si stiu ca in final nu voi fi asteptat degeaba

Zilele astea toata energia mea creatoare se duce in lucrarea de diploma si variatiuni pe tema. Asta nu inseamna ca nu mai ies la bere (*), ca nu ma mai uit la stiri sau ca nu ma mai joc deloc, dar treaba mea principala e putin alta. Imi doresc sa termin de redactat cel tirziu pe 3 iunie ca sa am timp s-o leg frumos si ce naiba mai trebe pe acolo si s-o predau glorios in ultima zi, pe 5. E drept ca e deja 23 mai si am scris oarecum 0, dar noaptea imi da energie si entuziastm de cele mai multe ori. Motiv pentru care nu reusesc sa ma culc decit la ore demente chiar si cind am serviciu a doua zi, dar asta e deja o poveste fumata.
Ca veni vorba de licenta, am descoperit ce tare e sa nu stii chestii. Adica nu atit faptul ca nu stii sa le rezolvi pe loc cit sentimentul si certitudinea ca ele POT FI, de fapt, realizate. Doar ca esti tu prost si inca nu stii sa folosesti bine toate instrumentele, nu esti familiarizat cu limbajul, cu tehnica... dar E fezabil. Trebuie doar sa mai pierzi niste vreme, sa stai concentrat pe subiect, sa mearga netul si sa ai rabdare. Daca vrei, poti! (addidas torsion - primu slogan cu care am ramas in cap, de pe la 4 ani as zice)
Si apropo de putut, eu nu inteleg regula de la bude de la fete: nu aruncati hirtia in wc. Si la baieti e la fel? Si, de fapt, de ce n-am arunca-o, se infunda chiar asa usor? Pai eu personal am sa marturisesc ca acasa hirtia folosita se duce pe canal in jos, si din cite stiu eu conducta e cam la fel de groasa peste tot, presupun ca exista standarde si masuratori. Deci ce este cu aceasta nebunie? Este ea singura solutie pentru a impiedica scenariul de cosmar in care toaletele from all over town overflow and waves of various poo-formation invade the loving city? Iiiiiaack, i just made myself sick.

Noapte buna doamnelor si domnilor. A, iar daca cineva doreste bilet la Sensation White pe 3 iulie in Amsterdam sa vorbeasca cu domnisoara atasata :)




(*) - aici sint nevoia unei paranteze explificatoare [da, cuvintul nu exista, dar de cind am auzit-o p-aia cu "ma curiozitateaza" simt o atractie fata de cuvintele amestecate]: eu cind spun "ies la bere" nu ma refer la nevoia mea umana FIZICA de a bea o doza de alcool saptaminal. M-am gindit sa inlocuiesc cu "ies in oras" dar asta suna cam fancy, asa, parca prea de fite. "Ies afara" poate insemna ca ma duc sa plimb ciinele si aduce a ceva "pe linga bloc", iar "ma vad cu prietenii" e putin vag pentru ca, desi cam tot timpul ma vad SI cu niste prieteni, rar stiu cu mult inainte cine vor fi acestia. asa ca va ramine "ies la bere" si te rog sa nu-i atribui nici un sens peiorativ, nici unul cul de fata care vrea sa rupa gura tirgului.

Status

Am un pixel mort pe ecran. Ma uit la el, se uita la mine, asa allbastru, mic si amarit, parca mi-e si mila de el ca nu poate sa flickere in functie de program ca ceilalti. El va ramine albastru de-acum, nu mai are ce sa faca. Ca o alegere definitva. Sa nu te poti intoarce inapoi, ce lucru de necrezut.

Uneori are atita energie, ca te astepti sa explodeze intr-o mie de artificii mici si multicolore...

Calculatorul meu o sa crape in curind din nou, incerc sa ma obisnuiesc cu gindul. Imi da im mod repetat erori de RAM sau de placa grafica, ceea ce duce la pornirea lui "dintr-a doua"+ si in cazurile cele mai nefericite la stingere brusca. Azi a facut asta in timp ce eram intr-un dungeon, mi-a venit sa mor de rusine ca i-am lasat pe aia cu fundu in balta. A urmat, din nou, deschiderea creierului problematic, eu si pisica privind foarte curioase printre componente. De data asta de vina era cooleru, nu-i mai functioneaza ventilatorul, motiv pentru care PC-ul meu era atit de silentios in ultima vreme. Acum sint pe UC-ul (UCa?) lui Dan pe care iar l-am vaduvit de tehnologie moderna. O sa isi faca un obicei ca la fiecare doua luni sa apara la usa mea cu unitatea in mina in acea marinimie incomparabila. Culmea e ca in curind o sa-i vreau si laptopu ca sa-mi prezint diploma. Asa ca ma rog la mos craciun sa se cace calculatoare si sa trimita si la mine. Dau la schimb suruburi din asta vechi, imi ramin tot mai multe de fiecare data cind umblu in el...

Ieri am vazut o femeie care conducea masina de pe bancheta din spate. Avea un beetle verde mar si zicea ca-i incepatoare si teribil de sperioasa: face vanatai usor si n-ar fi vrut sa se accidenteze tocmai in prima luna de sofat. Asa ca-si facuse masina la comanda, scaunele din spate puteau sa absoarba orice soc iar pedalele aveau prelungire. In fata organizase un mic bufet si-o biblioteca.
"Cand stau in trafic imi place sa citesc, si asa am mereu de unde alege. Iar supa mea de pui n-o poate refuza nimeni".

Ma culc in continuare la fel de tirziu si n-am mai facut exercitii de nu stiu cind. Uneori, imi pirie piciorul in mod suspect dar, cumva, ma intriga sunetul asta si-aproape il vanez.
As vrea o fereastra de vreo 2 saptamini sa-mi incarc bateriile si sa structurez haosul ce va sa vie. Mi-e lene si m-as juca in continuu. Da o sa treaca si asta.

Mere rase cu nuci taiate si miere. crede-am pe cuvint.

no really, fairy godmother, what are my super powers then?

Problema mea principala este ca am delay. In prima instanta asta nu e ceva asa de rau: reactionez bine la socuri, am tendinta imediata de a gindi constructiv, evaluez pagubele si incerc sa proiectez solutii pentru viitor. Nu cad din picioare, nu lesin, nu pling, nu izbucnesc in urlete nestapinite. Pe toate astea le pastrez pentru alte ocazii.
Dar apoi ma loveste. Si ma tine. Si imi mai aduc aminte din cind in cind, pe perioade destul de lungi de timp. I am somewhat scarred, bineinteles, in functie de situatie. Uneori ramin cu o stare de regret si un gust amar nepermis de mult timp. Ba si mai rau, in acele ocazii care permit, fac greseala sa zic "hai sa mai bag o fisa" si sa depun efort emotional acolo unde e clar ca momentul e depasit de mult. Din cind in cind mai am luciri de ratiune pura in sensul "listen to me lassie" dar pentru ca nu mi-a placut niciodata sa-mi notez in agende evenimente sau sa-mi fac liste bravind atunci cind ma bazez doar pe memoria mea, acele sclipiri se duc.
Si pentru a exemplifica din nou delay-ul de care vorbeam, iata:

• am avut un decembrie ingrozitor, abia la vreo luna-doua dupa mi-am dat seama cit de nasol a fost. of course i was all brave and not-cracking-up about it dar in final a trebuit sa-i dau caesarului mantia de pe scaun
• cind mi-a murit primul ciine, tocmai in ziua cind implineam 10 ani si ii auzeam pe ai mei prin usa zicind ceva de genul "pai ce sa facem.. o sa luam alt ciine cindva" primul meu gind a fost "daa, ce tare, un dalmatian!", desi nici macar nu-mi placea rasa chiar asa de tare. la fel cum sint sigura ca daca miine imi moare maddie voi incerca sa ma gindesc "bine ca am avut un ciine atit de bun si de minunat", "acum o vreme o sa putem pleca in vacanta cu mai putine griji" sau "cindva o sa ne luam alt pui, ce dragut va fi". apoi o sa incep gradual sa fiu afectata si o sa ramin cu niste sechele mai mult sau mai putin minore, la fel cum si-acum ma bucur cind apar verdeturi in piata pentru a da la porcul de guineea.

un rahat. un mare rahat. cam atita intelepciune pot sa mai scot acum.

noapte buna, copii

cind eram eu mica aveam obiceiul sa-mi spun o poveste inainte sa ma culc, adica exact in momentele alea cind nu ai ce face si astepti sa adormi. unii numara oi (nu, serios, chiar face cineva asta?), eu eram cu fanteziile (termina, nu te mai gindii la prostii).

si unul dintre planurile mele era despre cum o sa fie cind o sa ma fac eu mare. aveam sa fiu roscata cu parul cret (macar ondulat) si ochi verzi. ma gindeam cum o sa colind eu toata lumea cu iubitul meu TONI (da, la momentul respectiv mi se parea cam cel mai bun nume). trebuia sa termin toate studiile cit mai devreme, ca sa pot sa ma marit si sa fac copii repede, ca sa "scap" de ei. n-am avut niciodata instinct matern de persoana care se duce sa pupe si sa alinte bebelusi cind ii vede pe strada, dar ma gindeam ca toata lumea face asta - copii - it's simply something u have to take care of. si asta inca tinar, ca pe la 40 de ani sa ai progeniturile crescute si sa poti sa-ti faci de cap, sa te plimbi si sa te bucuri de viata. cam 23 de ani era virsta pina la care trebuia sa ma apuc de toate astea, cum spuneam, pentru a fi in plina floare mai incolo. asta in conditiile in care oamenii de 20+ mi se pareau foarte batrini oricum. era ceva inimaginabil de fapt, sa ai atita ani.

in apararea mea am sa spun ca eram foarte mica. mai tirziu mi-am pastrat obiceiul povestilor dar am trecut la chestii mai serioase, care implicau razboie, magie si creaturi fantastice, o combinatie de carti si, bineinteles, heroes of might and magic.

asta asa, privind retrospectiv in spiritul "ce mica si proasta eram". dar in inca 20 de ani? ca roscata cu par ondulat si ochi vrezi sigur nu ma fac...

eu zic sa taci din gura si sa te eschivezi mai mult
sa fii pregatit s-o iei la picior si sa te duci ca din pusca
e bine sa stii sa inoti si sa zbori, habar n-ai unde te duce peisajul
rizi des si schimba vorba, nimeni sa nu-si dea seama niciodata
si-n general viseaza... acolo optiunile sint nelimitate