cind eram eu mica aveam obiceiul sa-mi spun o poveste inainte sa ma culc, adica exact in momentele alea cind nu ai ce face si astepti sa adormi. unii numara oi (nu, serios, chiar face cineva asta?), eu eram cu fanteziile (termina, nu te mai gindii la prostii).
si unul dintre planurile mele era despre cum o sa fie cind o sa ma fac eu mare. aveam sa fiu roscata cu parul cret (macar ondulat) si ochi verzi. ma gindeam cum o sa colind eu toata lumea cu iubitul meu TONI (da, la momentul respectiv mi se parea cam cel mai bun nume). trebuia sa termin toate studiile cit mai devreme, ca sa pot sa ma marit si sa fac copii repede, ca sa "scap" de ei. n-am avut niciodata instinct matern de persoana care se duce sa pupe si sa alinte bebelusi cind ii vede pe strada, dar ma gindeam ca toata lumea face asta - copii - it's simply something u have to take care of. si asta inca tinar, ca pe la 40 de ani sa ai progeniturile crescute si sa poti sa-ti faci de cap, sa te plimbi si sa te bucuri de viata. cam 23 de ani era virsta pina la care trebuia sa ma apuc de toate astea, cum spuneam, pentru a fi in plina floare mai incolo. asta in conditiile in care oamenii de 20+ mi se pareau foarte batrini oricum. era ceva inimaginabil de fapt, sa ai atita ani.
in apararea mea am sa spun ca eram foarte mica. mai tirziu mi-am pastrat obiceiul povestilor dar am trecut la chestii mai serioase, care implicau razboie, magie si creaturi fantastice, o combinatie de carti si, bineinteles, heroes of might and magic.
asta asa, privind retrospectiv in spiritul "ce mica si proasta eram". dar in inca 20 de ani? ca roscata cu par ondulat si ochi vrezi sigur nu ma fac...
luni, 27 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 proteste:
Pe iubitul meu de cand urma sa fiu eu mare il chema Mark [Sandy Bell, na]! Dar nu-l vedeam prea mult prin peisaj.
Adica imi imaginam ca o sa ma fac mare, si o sa fiu independenta [si nu-i cu chestii d-astea feministe, pur si simplu ai mei erau foarte autoritari :D], si ca o sa plec departe, si ca o sa am iubit Mark care o sa sufere dupa mine cand o sa plec [si eu dupa el - dar nu vedeam alta alternativa] :D!
De copii nu se punea problema. Vedeam eu ca toata lumea-i face, dar ma gandeam ca-s fraieri...
Si o sa folosesc si eu in apararea mea faptul ca eram mica, mica :">!
depresii post betie, zic eu. uite, sora-ta e un exemplu bun, desi cred ca o ajunge si pe ea batranetea, nu prea dansa...
nu e domne nici o depresie, e o analiza obiectiva, chiar nu-mi pare rau ca nu m-am casatorit and on my way to have a baby :D.
sormea nu dansa ca nu eram noi prietenii ei, pina nu demult nici nu-si permitea sa ne ia serios in considerare ca entitati individuale... adica pe voi, ca eu sint sor-sa de 23 de ani. pe scurt, toti prietenii mei sint fie casatoriti si plictisitori, fie uriti si grasi, si in general n-ar petrecere o seara cu... da poate ii mai trece incet incet
eu cand eram mica visam sa construiesc o ferma unde sa traiasca bunicii si parintii mei pana la adaaanci batraneti, cu mult verde si cu cai multi, in timp ce eu, tot roscata :)), dar cu ochii negri, sa calatoresc alaturi de o gashca de prieteni prin toata lumea si sa mergem numai cu bicicleta si sa stam la cort si sa facem mii si mii de poze colorate :)
Eu cand eram mic abia asteptam sa ma fac mare. Sa scap de scoala, si de alte probleme pe care le implica varsta. Mi se parea genial sa lucrezi si sa ai banii tai. Pana una alta, am crescut, am banii mei (care nu inteleg cum dracu se duc asa repede). Cand nu puteam sa adorm ma gandeam la mos craciun si la cadouri (stiam ca nu exista, dar, speranta moare ultima). Copii...hmmm, not on my to do list for now, iar casatoria...mh, daca stau sa ma gandesc bine, cred ca e cam singurul mod in care sa o oblig pe acea cineva sa se mute cu mine (cam trist nu?)
Am ajuns ca eu sa spun acum povesti copilului meu; el se bucura si le traieste foarte intens, iar placerea lui imi aminteste de copilaria mea
good start
Trimiteți un comentariu