misto

e tare atmosfera aia de concert, de festival, in toate cele 3 zile mi s-a intamplat sa ajung aproape lesinata de la soare oboseala si alte cauze naturale si de fiecare data mi-am revenit instantaneu cind am auzit muzica undeva in fata si am simtit forfota oamenilor care mergeau toti spre muzica, efectiv simteam viata pulsind si cei de pe scena care cintau pentru noi si noi toti atit de bucurosi ca in sfirsit ca ii vedem, ca simtim, ca sintem ACOLO.

in prima zi am ajuns tirziu, am prins doar sfirsitul din apollo 440 si regret pentru ca baietii sint destul de nebuni si fac show. la alanis m-am plictisit putin, trebuie sa recunosc si mi-e rusine pentru feminista din mine (din fericire ea nu se supara deoarece nu exista). altfel tipa are singe-n vine si sa invirte ca o dementa fara sa se prabuseasca la final. de voce nu mai zic nimic, e subinteles. totusi cea mai placuta surpriza pentru mine a fost unkle, de la care stiam putine melodii dar, ei bine, really rulled. nu ma asteptam sa fie asa de rock, sa cinte baietii asa misto la chitara si in general sa iasa o combinatie psihedelica periculoasa. sa zicem ca intr-o camera obscura cu sonorizare beton si proiectii pe macar trei dintre pereti, ei bine, s-ar fi dat ceva oameni cu capu' de una de alta. foarte misto.





e fantastic sa cinti in multime, e fantastic pentru ca poti sa cinti tare, din toti plaminii si, de cele mai multe ori, vag fals, fara ca asta sa se auda, fara sa te simti strident si deranjant, si in final va iesi doar un sunet melodios, puternic, chiar foarte asemenator cu originalul. si sintem cu toti de aceeasi parte, lucram in aceeasi echipa, si uite ce chestie faina scoatem. impreuna pentru trupa la fel cum ea este pentru noi.

simbata am ajuns si mai tirziu si am stat si mai putin, dar nu-i nimic mi-a placut tot ce am auzit, adica finalul de la manic street preachers si kaiser chiefs. spectacol, domnule, forta si suflu englezesc, aproape ca ma simteam pe stadion (sentiment cel putin straniu daca luam in calcul ca n-am fost niciodata pe unul si cu atit mai putin pe unul englezesc).



si toti oamenii aia cu care te tot intalnesti si, desi uneori nu esti in stare sa schimbi decit putine cuvinte, te bucuri de faptul ca ii vezi si ca sint si ei acolo undeva, ca aveti chestii in comun, ca va leaga ceva.

dar duminica a fost perfect, i-am vazut pe stereophonics cintind live, si nu-mi mai doream aproape nimic. a urmat insa dupa o pauza de mai mult de 45 de minute si roisin murphy care, bineinteles, a facut show mare, asa cum am vazut eu prima data intr-un filmulet la alexandra pe blog, si atunci am zis "da, domnule, trebuie sa-i vad pe baietii astia, sint foarte tari live" [pe atunci moloko]. seara s-a incheiat cu manu chao care s-a simtit in mod cert bine pentru ca si-a prelungit concertul cu vreo juma de ora fata de ce era prevazut. singele latin, dom'le!




sonorizare, organizare, extra activitati, totul, foarte bune si misto. sau poate sint eu mai neumblata de felul meu si nu stiu ce-i calitatea. oricum, mujicii ca mine au fost tare multumiti. mai venim si la anu'

la sfirsitul serii, a meritat totul, cu bis si tris. acum daca stau sa ma gindesc, m-as fi vazut eu si la woodstock. dar daca ala a murit, de-un glastonbury tot oi pune eu vreodata. meseriasi englezii, ce de muzica buna scot. noi sa fim sanatosi si sa facem rost de bani. ca-i merita baietii astia pe toti!