what if it never kicks in?

de fapt nu, nu vreau un raspuns impaciuitor in genul "lasa diana ca te-oi face si tu fetita mare cindva, o sa iti placa si tie sa faci mincare de cartofiori pentru copilasii care vin de la scoala sau sa-i calci LUI camasile". genul ala de chestie care pe jumatate mi se pare incredibila dar, paradoxal, pe celalata jumatate stiu ca o sa se intample oricum, adica SE VA PRODUCE, fie ca imi place sau nu.



si totusi e ciudat cum lumea se maturizeaza si, pe linga serviciu, rate la diverse si planificari de concedii cu luni inainte pentru ca altfel nu se mai poate apar si instinctele... ei bine, instinctele, pentru ca nu-mi vine acum nici o categorisire concludenta. deci in timp ce roxanei incep sa ii placa copiii si irina se gindeste ca ar fi tare placut sa gateasca impreuna (nu cu roxana :P), colac peste pupaza mai port si o discutie pe care in general as plasa-o dupa ora 4 dimineata in conditii de ebrietate cu 2 baieti mai "gagicari", zic eu asa, despre ce inseamna dragoste adevarata, cind stii ca vrei sa te casatoresti si cum o sa-ti educi copiii, incep sa ma gindesc ca poate sint eu de vina sau ceasul meu biologic a stat si gata. so maybe it's me and i should start wandering. pentru ca bebelusii nu mi se pare deloc adorabili (nimic personal, pur si simplu nu ma atrag si nu-mi vine sa-i smotocesc, they're really tiny and just dont do it for me), de gatit in doi nici nu poate fi vorba pentru ca in general mi-e foarte lene iar daca printr-o minune m-as apuca de un capriciu culinar you'd better step out of my way, cause it's my show si, ca sa raspund punctual la exemplele de mai sus, cind am fost intrebata (si nu, nu de catre simona, de catre un baiat) daca "IL mai iubesc ca-n prima zi" reactia mea naturala a fost sa o iau la goana pi bulivard strigind tare AAAAAAAAA asa, just because, pot spune ca instinctele mele are not kicking in. in schimb m-am bucurat teribil de tare azi ca m-a dus si pe mine capul meu de inginera sa-mi instalez driverele placii video si, MINUNE! pot sa ma joc jocuri!, incit cred ca am zimbit nonstop pe strada pe unde am umblat, gindindu-ma la orele minunate ce ma asteapta la calculator si cum un joc imi poate suplini foarte multe necesitati stringente ca socializatul, statul pe net, activitati artistice si inca altele. ill be a reeeaaaally happy camper in viitorul apropiat, pina fac o supradoza si revin la normal.



"dar da, diana, toti sintem diferiti si nu trebuie niciodata sa iti doresti sa fii ca altcineva, fiecare este unic si minunat si lallalalalalalala". nininana brain. stiu asta, totusi e putin ciudat cind vezi ca esti "altfel", sau cel putin ca lumea incepe sa se schimbe si tu tot handicapat ramii. desi totusi mai putin handicapata decit altii, acum daca stau sa ma gindesc. exista totusi mereu acel prieten de care lumea face misto si e luat de prost pentru ca e mai special. sper sa nu devin el. sau daca devin, sa nu aflu asta niciodata :)). sau daca aflu, sa nu-mi pese. there, im all covered. de fapt nu ma streseaza prea tare chestia asta cu maturizarea, doar ca uneori incep sa observ comportamente pe care nici macar nu le consider rele, doar ... diferite, si ma sperie. cred ca sint eu mai inertiala. a, da, ca sa nu mai spun ca toata lumea a inceput sa umble pe la nunti, nu stiu daca ai observat. sint astfel de chestii care ma fac sa adopt o atitudine frondista si extrema. probabil ca o sa-mi treaca, m-oi obisuni.



intre timp civ4 e misto si ma tine departe de lumea adevarata. inca nu m-am incumetat la wow, a se nota. puf puf puf, the magic dragon goes. seara buna si beti una si pentru mine.

cind ceva te deranjeaza, tinde sa devina mai important decit tine

intamplator, am descoperit ca daca ma gindesc foarte intens la o problema, reusesc destul de rar sa o rezolv asa, doar din "poigne". si-atunci ma gasesc in nefericita situatie in care imi derulez in mod repetitiv diferite variante ale aceleiasi dileme, din unghiuri si perspective variate, incerc mai multe abordari, le dau apoi cite o simulare si descopar, inevitabil, alte si alte hibe, incit in final nu reusesc decit sa devin si mai inacrita/trista/cu-variatiuni-pe-tema fara sa descopar piatra filozofala. si-atunci intr-un act final de intelepciune populara (partea mai proasta e ca am crescut in mod definitiv la oras) imi aduc aminte citatul aproximativ din titlu si-mi bag picioarele, asteptind vremuri mai insorite, atmosfere mai relaxate si valul de nesfirsita iubire fata de toate creaturile domnului care, aparent, ma loveste in rafale periodice. deci premizele exista si, daca aplic o sigilare corespunzatoare a zonelor de scurgere, it just might work. adica nu ca n-as fi pentru confruntarea problemelor in mod direct, dar uneori pur si simplu nu tine doar de tine. "ce-o fi o fi". minca-m-ar poiana lu iocan sa ma manince, v-am zis ca e o vara complicata, si o toamna si mai si. in rest, nininanabrain si noi sa fim sanatosi, as this is what really matters.

povestiri despre nebunia obisnuita

atunci cind nu vezi foarte bine la distanta lumea poate parea un loc mai bun. bineinteles, depinde de tipul de temperament, de felul de a fi, etc, dar per total toti oamenii cu care intri in contact sint mai putin agresivi si mai usor de ignorat. pentru ca nu le vezi fetele bine decit cind esti foarte aproape de ei, si atunci deja nu mai conteaza pentru ca aproape i-ai depasit; pentru ca grimasele de oameni cool, zimbetele batjocoritoare, sprincenele ridicate in semn dezaprobator si multe altele, pur si simple se pierd in ceata. iar daca la chestia asta adaugam un mp3 player care urla in urechi cu acele melodii, things couldnt be dandyer.

bineinteles unii circotasi ar spune ca ar fi absolut necesar sa port ochelari, ca trebuie sa repar acest defect care nu are alt sens logic decit in inrautatire, ca trebuie sa iau lucrurile in serios si, pragmatic vorbind, sa am "grija de mine" pentru ca, nu-i asa, no one else will, but i say, what the heck, am destule probleme vara (toamna) asta, si nu am nici o sansa, nici intentie, sa le rezolv pe toate, so i might as well make the most of them. da, e putin ciudat sa "scoti ce e mai bun dintr-o problema", dar intr-un mod foarte sucit si stupid, aproape se poate.

traiesc intr-o semi obscuriate pacifista, eu si caii inhamatai la carute. momentan ma descurc binisor, deja m-am obisnuit sa nu vad cind intru la metrou sau in spatii larg deschise. in final nu-i chiar asa de rau, e o chestiune de perspectiva (hihi, i made a funny). astept cu interes ochelarii de exersarea muschilor ochilor, despre care se spune ca, pentru doar 15 minute pe zi, reduc simtitor astigmatismele si in general revitalizeaza musculatura ochiului. pina atunci insa, nu va mirati daca treceti pe strada pe linga mine si va ignor; nu e nimic personal, incercati in schimb sa luati initiativa. va asigur de cele mai bune intentii.

misto

e tare atmosfera aia de concert, de festival, in toate cele 3 zile mi s-a intamplat sa ajung aproape lesinata de la soare oboseala si alte cauze naturale si de fiecare data mi-am revenit instantaneu cind am auzit muzica undeva in fata si am simtit forfota oamenilor care mergeau toti spre muzica, efectiv simteam viata pulsind si cei de pe scena care cintau pentru noi si noi toti atit de bucurosi ca in sfirsit ca ii vedem, ca simtim, ca sintem ACOLO.

in prima zi am ajuns tirziu, am prins doar sfirsitul din apollo 440 si regret pentru ca baietii sint destul de nebuni si fac show. la alanis m-am plictisit putin, trebuie sa recunosc si mi-e rusine pentru feminista din mine (din fericire ea nu se supara deoarece nu exista). altfel tipa are singe-n vine si sa invirte ca o dementa fara sa se prabuseasca la final. de voce nu mai zic nimic, e subinteles. totusi cea mai placuta surpriza pentru mine a fost unkle, de la care stiam putine melodii dar, ei bine, really rulled. nu ma asteptam sa fie asa de rock, sa cinte baietii asa misto la chitara si in general sa iasa o combinatie psihedelica periculoasa. sa zicem ca intr-o camera obscura cu sonorizare beton si proiectii pe macar trei dintre pereti, ei bine, s-ar fi dat ceva oameni cu capu' de una de alta. foarte misto.





e fantastic sa cinti in multime, e fantastic pentru ca poti sa cinti tare, din toti plaminii si, de cele mai multe ori, vag fals, fara ca asta sa se auda, fara sa te simti strident si deranjant, si in final va iesi doar un sunet melodios, puternic, chiar foarte asemenator cu originalul. si sintem cu toti de aceeasi parte, lucram in aceeasi echipa, si uite ce chestie faina scoatem. impreuna pentru trupa la fel cum ea este pentru noi.

simbata am ajuns si mai tirziu si am stat si mai putin, dar nu-i nimic mi-a placut tot ce am auzit, adica finalul de la manic street preachers si kaiser chiefs. spectacol, domnule, forta si suflu englezesc, aproape ca ma simteam pe stadion (sentiment cel putin straniu daca luam in calcul ca n-am fost niciodata pe unul si cu atit mai putin pe unul englezesc).



si toti oamenii aia cu care te tot intalnesti si, desi uneori nu esti in stare sa schimbi decit putine cuvinte, te bucuri de faptul ca ii vezi si ca sint si ei acolo undeva, ca aveti chestii in comun, ca va leaga ceva.

dar duminica a fost perfect, i-am vazut pe stereophonics cintind live, si nu-mi mai doream aproape nimic. a urmat insa dupa o pauza de mai mult de 45 de minute si roisin murphy care, bineinteles, a facut show mare, asa cum am vazut eu prima data intr-un filmulet la alexandra pe blog, si atunci am zis "da, domnule, trebuie sa-i vad pe baietii astia, sint foarte tari live" [pe atunci moloko]. seara s-a incheiat cu manu chao care s-a simtit in mod cert bine pentru ca si-a prelungit concertul cu vreo juma de ora fata de ce era prevazut. singele latin, dom'le!




sonorizare, organizare, extra activitati, totul, foarte bune si misto. sau poate sint eu mai neumblata de felul meu si nu stiu ce-i calitatea. oricum, mujicii ca mine au fost tare multumiti. mai venim si la anu'

la sfirsitul serii, a meritat totul, cu bis si tris. acum daca stau sa ma gindesc, m-as fi vazut eu si la woodstock. dar daca ala a murit, de-un glastonbury tot oi pune eu vreodata. meseriasi englezii, ce de muzica buna scot. noi sa fim sanatosi si sa facem rost de bani. ca-i merita baietii astia pe toti!

omlette du fromage

lenea este un lucru teribil de periculos, nu numai ca ma impiedica sa invat pentru ultimul examen din sesiunea asta, dar mi-a compromis si citeva idei bune de posturi, pe carele totusi din spirit de conservare in fata posteritatii le voi enumera succint mai jos, desi in forma de fata lipsite de spirit epic si stilistic, totusi, in ordinea cronologica aparitiei lor in capusorul meu sensibil si placid, iata:

• despre cum e atunci cind stiu ca unele lucruri pur si simplu n-o sa se mai repete niciodata la fel, cu aceeasi oameni, in aceeasi atmosfera, cum ramin ele momente magice pe care ani mai tirziu mi le amintesc, totusi, desi la momentul respectiv nu m-as fi gindit absolut deloc ca e ceva special de capul lor. ramin unice si cu atit mai frumoase cu cit anii trec si oamenii se schimba, si cum incep sa ma multumesc, cu ocazia asta, si cu mai putin, pentru ca daca nu ne vom mai plimba niciodata prin poli impreuna asa, doar pentru ca e o simbata frumoasa si nu avem teme pentru scoala sau altceva de facut, atunci macar am sa ma bucur cit mai mult de (tot mai) rarele ocazii in care ridem si vorbim timpenii si ma simt iar ca-n liceu.

• despre cit de misto este sa dormi la cort la mare dar nu in camping, nu, chiar pe plaja, cu deschidere spre larg, cum culcatul si trezitul si orice alta activitate intermediara este insotita de sunetul valurilor, despre cit de frumos este sa stai pur si simplu pe nisip in lasarea serii, sa pierzi vremea aiurea, cind chiar si o ploaie usoara care te trezeste cazind pe cort este mult mai putin deranjanta si contribuie chiar la spiritul boem, asta daca are bunul simt sa se opreasca dupa o periopada limitata; deci despre viata la cort, pe termen scurt, e adevarat, cind nimic nu te deranjeaza, nici vecinii din dreapta - 2 hipioti la vreo 40 de ani care stau de dimineata pina seara in puta goala, nici cele 2 doamne de 60+ care au venit cu cei 2 catei teckel sa stea la plaja, in costume de baie!, fapt pentru care le multumim nespus.

• despre cum mi-am reamintit alataieri replica "all's fair in love and war" cu care nu am fost niciodata de acord, cum, cum sa fie ORICE permis?, trebuie sa existe mereu un cod care trebuie respectat astfel incit lumea sa joace totusi cinstit, si despre cum am realizat ca de fapt da, din pacate asa se pare ca e, totul este permis. si nimic nu este pentru totdeauna si nimeni nu-si tine de obicei promisiunile pina la capat, adica poate le-ar tine daca n-ar aparea mereu atitia factori noi mereu in miscare si atitea circumstante atenunate care justifica o actiune sau alta. categoria nerezolvate.

• despre relatiile care continua din inertie, doar pentru ca timpul trece si ti-e pur si simplu lene (revenim incet la lait-motiv...) sa le lamuresti intr-un fel, despre cum e atunci cind "all is not peachy" dar nici atit de ingrozitor incit sa tragi linie. despre cum poti sa traiesti mult si bine intr-o dualitate ambigua pina cind o chestie fara relevanta umple paharul, despre cit de complicat este sa tragi concluzii care sa te tina o viata intreaga si alegeri care sa te multumeasca pe aceeasi perioada de timp. despre cit de schimbatori sintem in general si cum, pina la urma, cel mai vinovat pentru starea actuala de fapt a fiecaruia is non other than himself.

filozofic vorbind, bat cimpii si nici macar nu ma dor picioarele. practic, e foarte cald si desi iar am plecat de-acasa pentru a putea invata "in liniste" o ard aiurea cam mult. bine ca se termina sesiunea. din fericire a absolut inevitabil.