ridica din umeri si mergi mai departe

din cind in cind dar mai degraba rar mi se intimpla sa am cite o revelatie care, fascinantant, nu e postuma. In timp ce ma mai surprind zicind "ehhh, ce frumos era in liceu... cind eram tineri si n-aveam noi habar de nimic si traumele noastre cele mai mari erau ca nu ne lasa parintii decit pina la 10" sau "ce tare era cind eram eu a patra si mergem la gimastica si saream si-mi duceam picioarele pina la ureche", intelegi tu, chestii postume, fara indoiala adevarate dar cit se poate de tardive, care nu pot duce decit la o stare de melancolie deloc utila, in final, ei bine, iata ca azi am avut unul dintre acele momente de "daa DAAAA!! acum inteleg, astea sint zilele, acum trebuie apreciat, carpe-diem!"-ninini. Mai exact, mi-am dat seama ca o sa-mi lipseasca foarte mult locul de munca actual, la un moment dat. Loc pe care nu l-am luat niciodata in serios, nu era ceva "pe bune", doar asa, o "chestie" cu care mai luam niste bani (buni, ce-i drept), in nici un caz ceva pe termen lung sau de perspectiva comparativ cu colegii mei programatori. Si totusi, ce dor o sa-mi fie: de cladirea de pe elefterie, cu tavanul inalt, de sedintele de vineri care, dupa cum s-a dovedit inca o data azi, sint tinute mai mult ca sa ne vedem cu totii si sa ridem impreuna, de toti oamenii care s-au perindat pe la noi dar si de perioada noastra de glorie cind eram toti - eu, dan, horatiu, catalina, claudia si roxana si tooooti ceilalti, fara sa-i uit insa nici pe primii - victor, radu si andrei. Cu siguranta o sa privesc, in cinci ani, retrospectiv, si o sa zic "baa, ce fraiera eram eu, hai ca era tare si ne distram bine impreuna, ce gasca misto eram, daca stiam ce plictisitoare e viata de angajat "pe-bune" poate pretuiam mai mult".

M-am prins in avans, deci. Am sa apreciez mai mult ultimul meu an aici. Ar trebui, cel putin, sper sa nu uit s-o fac. Mie mi se suprascrie creierul usor pe anumite tipuri de memorie.

Cumva, insa, am impresia ca tot una o sa fie. Pacat, as fi zis ca daca sint desteapta si pe faza, primesc si eu ceva, un premiu, un "save game", o chestie de mers inapoi in timp. Load autosave ar fi grozav, iti zic eu!

no im not a romantic

bucurestiul noaptea, tacut, bucurestiul vazut din masina in drum spre oras si inapoi spre casa. e liniste si aproape curat, e liber, fara trafic care sa zumzaie si sa-ti tina atentia incordata, fara sa te enerveze. e dealul de la cotroceni gol, parca-ti vine sa bagi 80 la ora dar e pacat sa tulburi pacea. sint strazile de linga liceu care lucesc putin in noapte. aproape magic.

gustul acela aducand vag a tigara, mirosul tau in aerul rece de iarna. in statia de autobuz, pe bancile de lemn din expirat, la intrarea din spate a blocului meu, cind ningea peste noi. cinematic orchestra si cafe del mare and oh, i bet you say that to all the girls.

sincer, mie nu-mi lipseste aproape nimic, mi se pare exact ca la inceput. atita doar ca maddie era mai tinara si nu aveam pisica. altfel m-ai prins mestere, im all yours. profita

lasa lumina aprinsa pe hol, te rog, mi-e frica de intuneric

mi s-a infundat chiuveta de la baie si am ajuns sa ma spal la dus. din cind in cind incerc sa desfund cu pompa, ies tot felul de entitati vegetale dar, altfel, apa se duce la fel de lent. poate acolo s-a format un nou univers, poate ADNul se modifica chiar acum, evolueaza, capata ratiune. totusi, chiar mi-ar placea sa pot sa scuip iar pasta de dinti pe canal, all due respect to the univers and everything

bineinteles, eu daca as fi un dumnezeu mic as avea grija ca toata lumea mea sa fie infinit de corecta. corecta dupa standardele mele, singur, dar standardele mele sint mult mai bune decit ale voastre. in primul rind toata lumea ar primi pedepse mici, denefinitive (in afara de violatori, pedofili si cei care chinuie in mod patologic animalele) si cu un sens in mod definitoriu moralizator. dintr-un punct de vedere, ar putea fi considerat plictisitor, dar in final toate se vor termina cu bine si lectia va fi invatata. n-ar exista chestii nedrepte de genul "cum de s-a intimplat asta tocmai lui?", n-ar exista pic de uimire cind oamenii ar fi pedepsiti conform viciil0r si vinilor personale, regulile ar fi clare pentru toata lumea. nu bagam random, sufera prea multi aiurea. presupun ca undeva inca mai sper in dreptate divina, chiar daca sint atee. nu-i nimic, imi dezvolt setul propriu de credinte, ce, aveai impresia ca nu sint in stare? miine poimiine ma vezi mai smechera ca tata-lu'-scientologia, si atunci sa vezi si banu cum curge. how said bussiness and morals didnt mix.

doar ca pina atunci trebuie sa-mi cirpesc ciorapii si chilotii, o proba de maturitate in sine. dungi gaurite, modelul meu preferat. iar ca metoda de prevenire a acestor degradari, promit sa-mi tai unghiile de la picioare mai des. am eu impresia ca exista o mica legatura acolo.

nininana brain. si te rog serios sa visezi frumos: dormi aproape o treime din viata.

Team work

baietii astia care te vineaza la stopuri sa-ti spele parbrizul ar trebui sa lucreze in echipa, zau asa. in fond, ei ofera un serviciu util - uneori - doar ca nu neaprat la momentul oportun. ca sa nu-mi mai aduc aminte de cele multe ori cind aveam parbrizul foarte foarte murdar si nu era nimeni in nici o intersectie importanta sa presteze, sau de cum ma iau prin supririndere cind nu am, dar EFECTIV nu am 1 leu. si ma mai simt si prost.

deci, planul este urmatorul: in punctul A sa se gaseasca batalionul de pedeapsa, zona cu periculozitate sporita, pregatit sa elibere porumbeii pacii deasupra masinilor (=> bird poo), sa improaste cu noroi sau cu diferite substante semi-lichide viscoase murdare (real poo?). Misiunea lor e foarte importanta si riscanta. Apoi in punctul B=A+200, plasati strategic la semafor cind e coada mai mare, "baietii buni", pregatiti sa-ti curete masinuta la preturi modice.

n-are tactica astia, dom'le, n-are!