and then chaos unleashed

azi in timp ce faceam echilibristica intr-un picior incercind sa ma spal pe cap am observat ca am ajuns sa ma cojesc si pe picioare, intr-un mod fara tagada, si-am tras concluzia (daca pasarile negre de azi dupamasa nu mi-au ajuns) ca s-a dus vara, a inceput toamna, am pus-o, copii, din nou. In ciuda melancoliei de sfirsit de vacanta specifice mie in aceasta perioada a anului, nu mi-a venit sa pling foarte tare; adica ce rost are sa mai fie frumos afara, sa se bucure lumea de soare la mare si la munte daca eu mai am de stat cu 1-2 cirje inca 3 saptamini pe linga casa omului? the hell with alturism, when i suffer, everyone might as well suffer too. sau macar s-o ia mai usor cu veselia.

saptamina asta a fost indeosebit de haotica si parca se incadreaza in principiul in care incerc atit de mult sa NU cred ca fiecare chestie buna tre sa aiba si una rea. Total bullshit, dar uite cum s-a potrivit atunci ca tocmai cind ies eu cu giga voie buna din spital pentru ca am fost copil cuminte, ma recuperez FAN-TAS-TIC (magic incantion that is) si am si scapat de injectiile atit de dureroase, si fix in aceeasi zi, ajunsa acasa, ciinele mi se simte rau-rau, calculatorul imi crapa la modul urit si costisitor si abia imi car piciorul pina in pat dupa o zi de agitatie prin casa. Haosul continua joi cu ciinele in pioneze, lume alarmata si eu si mai si pentru ca e teribil de frustrant sa vezi fiinte in suferinta si sa nu poti sa le ajuti cu nimic pentru ca tu insuti abia te misti, vineri cu diagnosticul doctorului si simbata cu o estimare primara asupra costurilor reparatiei calculatorului. I-piii, zau ca era mai bine in spital.

La acest capitol eram eu cuprinsa de mult avint creator miercuri (inainte sa se duca dracu toate) si vroiam sa povestesc pe larg experienta, nu ca ar mai conta de fapt deoarece majoritatea celor care ma intereseaza pe mine sa afle sint la curent cu evenimentele, si asta pentru ca au fost extraordinnari cu totii si m-au tot sunat si vizitat cit eram acolo. In aceasta ordine de idei as vrea sa multumesc acestor minunati prieteni care si-au facut timp sa ma vada si sa-mi anime viata de spital, in ordinea aproximativ cronologica aparitiei lor la mine: [Mama, Tata, Linda included]: Horatiu, Dan, Bebe, Irina, Ileana, Alin, Simona, Sopo, Mona, Andra, Gelu, Mihai si Cristina. Mama citi au fost (asta ca sa nu mai zic si de cei care m-au intretinut cu telefoane, carora le multumesc de asemenea), nici acum nu-mi vine sa cred, dar in fiecare zi erau cel putin 2 oameni cu mine dupa ora 6 seara; Multumesc tuturor, promit sa conjur cite-o steluta magica mica pentru fiecare cindva, sau macar sa le dau o bere in vremuri mai inseninate :).

Acasa insa, dupa cum am spus mai sus, things were less jolly, si nu stiu cum s-au potrivit sa se intample toate astea toma cind sint partial imobila. Dar pentru a nu intra in detalii lacrimogene personale, am sa spun doar ca am redescoperit cum e sa-mi petrec vinerea si simbata seara in fata televizorului, si mi-am adus aminte ca era bine, supravietuiam si atunci cind nu TREBUIA sa ies in fiecare sfirsit de weekend, si o duceam chiar rezonabil. Am tras concluzia ca sint inertiala in timp dar flexibila in materie, in sensul ca odata ce mi-am format un obicei mi-e greu sa-l schimb dar ca, schimbat, descopar ca-mi plac o varietate destul de mare de lucruri. Ti-hii, aint this forced rest period just full of self-discovering.

Intre timp o sa frec menta. O sa sper sa mi se simta mult mai bine catelul (din fericire momentul de criza a fost relativ depasit), sa-mi repar calculartorul sub 400 ron si, mai presus, sa-mi fi supravietuit hardul.

Puf puf puf, the magic dragon goes. O sa fie 3 saptamini destul de lungi...