acum o luna si-o zi plecam de acasa si habar n-aveam ce avea sa urmeze - nici acum nu stiu prea bine, viitorul e destul de nesigur dar, hei, asa cum imi place mie sa cred, asta e tocmai cea mai frumoasa parte din viata. intre timp lucrurile s-au mai stabilizat, am cunoscut o gramada de oameni noi, fac mincare, curatenie si, intr-un ritm pe care-l doresc cit mai organizat, teme pentru facultate. mi-e dor de prietenii mei adevarati si imaginari din rominia. mi-e dor de iluziile pe care mi le faceam si de acel "lasa ca acolo o sa fie..." pe care acum chiar il traiesc. pentru ca bufnitele nu sint ceea ce par a fi, ohoo, si-nca deloc, dar daca la stinga dau chix poate ca la dreapta o sa fie bine, chin up and smile. oricum, sint sigura ca timpul o sa treaca repede repede de tot, si o sa ma intorc inapoi twice as mean (and ugly) peste voi toti sa reluam de unde am lasat-o. intre timp, invat chestii noi: cita matematica e in spatele graficii (dar tu nu, batman, batman...), cum se doarme bine intr-o camera fara fereastra si cum sa ma adaptez, continuu.
in rest, am cazut de doua ori pe scari la iesirea din apartament - treptele sint asa inguste pentru o persoana grabita cu 40 la pantof - dar nu a dat nici o bicicleta peste mine. merg cu autobuzul, mingii pisica blocului care gheruie la usa cind vrea sa fie bagata in seama ca apoi sa ma gheruie pe mine cind i se nazare ceva (autista, n-ai ce-i face...), economisesc sa va iau cadouri, fac planuri de calatorie si vreo 2 remarci inteligente per curs/seminar (in engleza, mind you!!). e bine moncher, plutim linistit si orizontul... se vede.
pe curind si chip in taci, de doua ori mai mult chiar, acum ca am si internet de acasa. toamna frumoasa si pupati bucurestiul si din partea mea
