Disaster area

Eu nu ma pricep sa fac bagaje. Adica reusesc sa iau intotdeauna tot ce trebuie, nu uit - de cele mai multe ori - nimic de o importanta capitala, dar pur si simplu tot procesul ma extenueaza. Chiar si cind plec pentru 2 zile la munte sau la mare duc o lupta interioara acerba cu mine: partea rationala, care incearca sa explice ca nu e nevoie de toate lucrurile alea, si partea... indecisa? prevazatoare? care se gindeste ca se pot ivi atitea situatii neasteptate si uite ce bine se potriveste aia cu aia - de unde sa stiu cu ce voi vrea sa ma imbrac atunci?
In aceste conditii, imagineaza-ti pregatirea bagajelor pentru 2 ani. Intrerupti, bineinteles, de sarbatori legale si in general orice vacanta mai lunga in care voi avea bani de avion, insa tot - 2 ani! Si incepe chinul, confruntarea nebuniei cu spatiul limitat, argumentele logice de tipul " e prea rapciugos" sau "oricum n-ai mai purtat aia de o groaza de vreme, degeaba o iei!" si parerea de rau cind pun o haina inapoi in dulap sperind in sinea mea sa nu se supere pe mine.
Termin cu hainele - imi vine sa tip de bucurie, mai am inca spatiu rezonabil si am facut alegeri bune. Urmeaza partea extra: carti, bijuterii, accesorii, cosmetice si partea "crafty". Brusc am impresia ca e o ocazie foarte buna sa-mi desfasor talentele artistice atunci cind nu voi sta la calculator - hai sa luam culorile. si pensulele. si zalele. si clestii si acele si atele colorate, si pasta de modelaj si lacul. Dar lacul are deasupra o pojghita groasa si oricum n-as lua chiar 2 kile cu mine, transfer intr-un recipient mai mic si umplu de zoaie baia si chiuveta. Imi aduc aminte in mod sclipitor ca am diluant, dar cind acesta se termina incerc mijloace alternative: acetona si otet. Pacat ca n-am gasit niste benzina, aia sigur facea treaba sa mearga. Oricum, curatenia a fost facuta, e ora 2 dimineata si in baia fara aerisire externa miroase intepator a otet.

- stii cum se numesc cei cu idei? idioti -

Si scotocesc prin lucruri, ajung involuntar sa fac acea curatenie pe care mi-o promisesem de mult. Arunc, sortez, pun laolalta, mai bag cite ceva in bagaje. Sentimentul e ciudat cind imi dai seama ca nu pot lua totul cu mine, dar in acelasi timp uite si tu cite rahaturi am strins de-a lungul anilor. Din cind in cind, o voce uimita, luata cumva prin surprindere, constata: "baaaaaai, e pe bune! sint 2 ani!".

Am terminat mare parte, miine urmeaza fardurile, electronicele si actele. In final nu pot decit sa ma bucur ca ma duc ai mei cu masina, sa ma tem de mutarea de peste 6 luni si sa sper ca, la intoarcere, sa vina dan sa ma plimbe prin europa, luind drumul lung spre casa.



ps: si oamenii? o-hoooo, oamenii, te rog nu ma face sa ma gindesc la asta.....