Bineinteles, eu m-as apuca sa-ti spun sa dam dracu' tot si sa fugim. S-o luam la goana, sa dam foc la casa, sa stergem totul, sa darimam dulapurile si sertarele cu amintiri. Si sa ma lasi sa-mi arunc de la etaj calculatorul mai intai, cu toate informatiile pretioase pe care le-am adunat cu sirg ani si ani intregi de-a rindul. Sa am o viata complexa, cu prieteni pe care-i caut saptaminal sau cel putin o data la doua zile, si sa dispara tot in praf magic. Lesser cosmic essence, cum s-ar zice. N-as lua nimic cu mine, nimic nimic, oricum intr-o viata viitoare pot s-o iau de la capat de oriunde vreau. Deci: mobila, si carti, si poze - astea in special, numere de telefon, si orice cadou primit de la oricine altcineva in afara de mine. Hainele pot sa ramina, nu mi-ar placea totusi sa incep o viata noua in curul gol, chiar daca e oarecum biblic si alegoric.
Si uite, trage autobuzul in statie, in el nu-i nimeni afara de o fata care doarme cu fruntea sprijinta de fereastra. Are o geanta rosie, tivul putin dus in dreapta, si imi dau seama ca si ei i-ar prinde bine sa arunce de la etaj cite ceva. Macar setul primit din Serbia de la acel fost prieten. Si-un mare "format c:" dar, hei, cine naiba ma asculta pe mine.
Iar din autobuz, la gara, acolo am bilet la trenul de noapte, fara cuseta, un scaun destul de incomod cit sa ma tina treaza pina la destinatie. Am muzica in urechi - de asta n-am putut sa scap - si loc la fereastra spre sensul de mers. Lumina - crepuscul, dealuri in rest, putin mai departe munti, padurea de jus imprejur cit vezi cu ochii, copaci imensi pe care-i doare-n fund de mine. I-as imbratisa pe fiecare in parte.
Privesc prin geam si rasuflu usurata: am scapat si de data asta...
duminică, 19 iulie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 proteste:
Trimiteți un comentariu